Stiri Brasov

Un pianist cu experiență la Viena va conduce Filarmonica Brașov. A cântat pe aproape toate scenele mari din Europa, China și Japonia

Primarul George Scripcaru le-a comunicat astăzi angajaților Filarmonicii Brașov, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în sala Patria, numele noului director interimar al instituției, în urma demisiei lui Anton Niculescu.

„După cum am anunțat ieri, domnul Niculescu și-a înaintat demisia. Am înregistrat această demisie, pe care eu i-am acceptat-o, a devenit validă de ieri după-amiază, și începând de astăzi am semnat o dispoziție prin care, la instituția dumneavoastră, persoana care va prelua activitatea aceasta sub formă de interimat va fi Dragoș Ioan Dimitriu, care se află aici, în sală. El va fi persoana care va prelua această activitate începând de astăzi, din acest moment. El este consilierul meu personal, am avut ocazia să îl cunosc cu ceva timp în urmă și are un plan de management care să actualizeze activitatea acestei instituții și s-o facă mai modernă și mai europeană“, le-a transmis primarul angajaților Filarmonicii Brașov.

„Mă gândesc la imaginea instituției pe care o voi reprezenta în următoarea perioadă, care va merge într-o direcție modernă și care se aliniază cu ceea ce este în Vest. În rest, aș dori să avem întotdeauna o comunicare foarte clară și deschisă atât între noi, cât și în relația cu Primăria“, a declarat noul director al Filarmonicii, în cadrul întâlnirii.

Ioan-Dragoș Dimitriu este pianist, președintele Asociației  de Promovare a Artei „Tonul tinereții“ (Ton der Jugend – Verein für die Förderung der Kunst) din Viena, pe care a fondat-o, iar brașovenilor le este mai cunoscut ca și organizator al TAMTAM Festival, ajuns în acest an la a doua ediție. Are o agenție de impresariat la Viena și este fondatorul Transylvanian International Piano Competition. A organizat festivalurile SoNoRo (România), Chiemgauer Musikfruhling (Germania), Stift Zomerfestival (Olanda), Oktoberfest România, SoNoRo Musikland (România), Festivalul Croat de Muzică din Vienna (Austria), Talent Summer Master Courses (Italia). Ca organizator de evenimente muzicale, a reușit să obțină sponsorizări de peste 550.000 de euro.

La 16 ani a cântat pentru prima oară cu o orchestră dirijată de Ilarion – Ionescu Galați. Acel concert a fost urmat de multe invitații din partea diverselor orchestre din România (Orchestra Națională Radio, Orchestra din Sibiu, etc.). A studiat pianul la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena, a primit multe burse și sponsorizări private pentru rezultatele sale deosebite. Ioan-Dragoș Dimitriu și-a făcut debutul internațional în 2011, când a interpretat Concertul pentru pian nr. 5 al lui Beethoven la Sala Filarmonicii din Berlin. De atunci, a cântat pe aproape toate scenele mari din Europa, China și Japonia, adesea la evenimente caritabile. În 2013 a câștigat premiul I la concursul internațional de pian Pietro Argento din Italia. Ca și muzician de cameră, a cântat pentru Societatea de Radiodifuziune din Austria (ORF) și a obținut de două ori bursa Sonoro. A câștigat premiul I la competiția Cameristi de’ll Alpe Adria cu trio-ul Avante, și împreună cu Marko Dzomba (saxofon) a câștigat premiul I al competiției Casino Austria Rising Stars din Viena. Este brașovean, absolvent al Colegiului Johannes Honterus, promoția 2009.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Luado Chocolate deschide, săptămâna viitoare, un magazin în Coresi Shopping Resort în urma unei investiții de 30.000 de euro
Luado Chocolate va deschide săptămâna viitoare cel de-al treilea magazin propriu. După locațiile din Poarta Schei nr.2 și cea din
Prioritățile CJ Covasna: Legarea județului de Aeroportul de la Ghimbav și Autostrada Brașov – Bacău
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, are planuri mari după ce a câștigat al patrulea mandat. Acesta a anunțat
Pasajul Fartec este, deocamdată, tot la stadiul de „ridicare” a primului tronson din cele patru. Lucrare era programată, inițial, acum
Primul tronson din cele patru ale Pasajului Fartec ar fi trebuit predat „la cheie” acum mai bine de-o lună. Cum
Proiectarea parcării subterane din Centrul Civic, scoasă la licitație. Costul documentațiilor și al studiilor, estimat la 1,36 milioane de lei
Primăria Brașov face demersuri tehnice în vederea amenajării unei parcări subterane sub o parte a parcului din Centrul Civic. Proiectul
Aproape 100.000 de lei pentru asigurarea bunurilor de pe domeniul schiabil din Poiana Brașov
Primăria Brașov vrea să încheie o nouă poliță de asigurare pentru toate bunurile de pe domeniul schibail din Poiana Brașov,
Spațiu de co-working de 1.300 mp în Cartier Coresi
Ceetrus, dezvoltatorul Cartier Coresi – cel mai amplu proiect de regenerare urbană a României, a inaugurat un spațiu de co-working,
29 de brașoveni, internați la Terapie Intensivă. Alți 6.769 de pacienți au fost declarați vindecați
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se
COVID-19: 97 de cazuri noi depistate la Brașov/ 3.855 de cazuri noi raportate la nivel național
Alte 3.855 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul COVID-19 în
VIDEO Peste 400 de amenzi aplicate, ieri, de polițiști și jandarmi pentru nepurtarea măștilor în spațiile publice
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse
De mâine, ne întoarcem la starea de urgență: Municipiul Brașov a ajuns la o incidență COVID-19 de 2,99 la mia
Municipiul Brașov a ajuns astăzi, potrivit datelor Direcției de Sănpătate Publică, la o incidență cumulată a transmiterii COVID-19 la mia
Guvernul analizează reintroducerea restricțiilor de circulație pe timp de noapte, cu scopul limitării răspândirii epidemiei de SARS-CoV-2
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală măsură de restricţionare a circulaţiei pe timp de
În ultimele trei zile, 16 brașoveni au fost uciși de complicațiile COVID-19. Alți 524 de pacienți au fost declarați vindecați
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se
COVID-19: 114 cazuri noi au fost depistate la Brașov, numărul îmbolnăvirilor urcând la 8.580/ În țară au fost raportate 4.761
Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Polițiștii și jandarmii au dat, și ieri, aproape 300 de amenzi pentru lipsa măștilor în spații publice și au întocmit
Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi, sub autoritatea Instituției Prefectului, au
Municipiul Brașov se apropie tot mai mult de scenariul roșu: incidență de 2,92 la mie
Direcția de Sănătate Publică a făcut publică incidența cumulată COVID-19 pe ultimele 14 zile. Județul Brașov a ajuns la un
De luni, și Colegiul Național „Andrei Șaguna” intră în online. Au fost confirmate 3 cazuri de COVID-19
3 cazuri de infectare cu Covid au fost confirmate, la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, al treilea rezultat venind chiar astăzi.
Brățările de panică, utilizate în peste 500 de situații de urgență de către vârstnicii brașoveni. Direcția Socială continuă distribuția kit-urilor
Direcția de Asistență Socială Brașov continuă distribuirea kit-urilor în cadrul proiectului „Bunicii în siguranță – Sistem de teleasistență” către persoanele
Polițiștii și jandarmii au dat, din nou, peste 300 de amenzi pentru nepurtarea măștii în locuri publice și au întocmit
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Brașov, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare a respectării
Tinerii care i-au șutit cardul unui făgărășean au fost prinși, după ce imaginile surprinse de o cameră de suraveghere au
În urma publicării în mass-media a imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere cu doi tineri care au furat cardul
Școala 11 trece la lecții exclusiv online timp de două săptămâni
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat astăzi o hotărțre, prin care Școala Gimnazială nr.11 „Ștefan Octavian Iosif”