Stiri Brasov

Ion Luca Caragiale a vrut să se exileze la Brașov și a încercat să dea mită, ca să devină profesor la Șaguna

Gândul de a se stabili în altă parte îl încercase de mult pe Caragiale – tatonase deja terenul în vederea stabilirii sale şi a familiei la Braşov, oraşul natal al mamei sale, apoi la Sibiu, ca profesor de franceză. 

În vara anului 1903 vizitează Clujul, unde este bine primit de către clericul Ilie Dăianu, care vede în el replica munteană a lui Gheorghe Lazăr cel care, în urmă cu o sută de ani, traversase munții în sens invers, pentru a pune bazele învăţământului modern românesc la Bucureşti. Caragiale îi răspunde patetic: „Acolo [la Cluj, n.n.], m-aş afla în sfârşit ajuns la liman ocrotitor. Acolo m-aş putea vindeca în linişte de atâtea şi atâtea ofense, mâhniri şi amărăciuni, acolo, cu spiritul senin, aş putea urma nedesăvârşita mea carieră literară, atât de des întreruptă de adâncă descurajare”. Până la urmă nu se va stabili nici la Cluj, nici la Paris, „oraşul Giocondei”, unde încerca francofilul Delavrancea să-l ademenească. Pleacă într-o lungă călătorie prin Europa, străbătând Austria, Elveţia, Italia, Franţa, Olanda, Germania – şi se decide pentru Berlin, care-l atrage prin climă, linişte şi curăţenie. La începutul lui 1905, scriitorul desface casa din Bucureşti şi se mută definitiv în capitala Germaniei. 

Sfârşitul la Berlin 

Caragiale suferă totuşi de dorul de casă, pe care încearcă să şi-l aline printr-o intensă corespondenţă cu vechii, dar şi cu mai noii săi prieteni. Lucrează intens la ceea ce ar fi trebuit să fie încununarea dramaturgiei sale: „Titirca, Sotirescu & C-ia”. Piesa reia personajele din „O scrisoare pierdută” şi „O noapte furtunoasă”, urmărindu-le viaţa şi cariera: Caţavencu ajunge ministru, Chiriac, deputat etc. Din păcate pentru istoria literelor româneşti, destinul nu-l lasă pe Caragiale să-şi desăvârșească opera. După o noapte în care fumase peste 80 de ţigări, Caragiale este găsit mort de către soţia sa. Era dimineața zilei de 9/22 iunie 1912. „Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea. Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearșaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi. Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate?” (Cella Delavrancea). 
Cinci luni mai târziu trupul său va fi depus la biserica „Sfântul Gheorghe”, de unde apoi va fi transferat la cimitirul Bellu, urmând acelaşi traseu pe care-l străbătuse şi Eminescu pe ultimul său drum, în urmă cu 23 de ani.

Încă din 1892, dramaturgul își exprimase intenția de a se exila la Brașov, orașul natal al mamei sale. Ecaterina Caraboas – pe numele de fată – mama scriitorului, era fiica unui cunoscut negustor grec din Braşov, Luca Chiriac Caraboas. Tatăl, Luca Caragiale, avocat, fusese în tinereţe actor şi, după o căsătorie ratată cu o actriţă, Caliopi Caloropulos, şi-a întemeiat o familie statornică alături de brasoveanca Ecaterina.

Istoria scrie că Ion Luca Caragiale a încercat să se angajeze ca profesor la Liceul Andrei Şaguna, dar nu a fost acceptat. Pe vremea aceea nu erau primiţi decât profesorii care şi-au luat licenţa la Viena şi Berlin. Ion Luca Caragiale a fi vrut să-l „mituiască” pe directorul de atunci al liceului, oferindu-se să susţină financiar, timp de un an, pe copilul acestuia, aflat la studii la Viena. A fost refuzat în mod public, destul de dur, după care a renunţat să mai devină profesor la şcoala braşoveană“

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

După Uber și Free Now, și platforma de transport la cerere Bolt intră pe piața Brașovului
Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează serviciul de ride-hailing în Brașov, continuând astfel extinderea serviciilor sale în
Marius Dunca: Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială!
Senatorul Marius Dunca a anunțat în urmă cu puțin timp că își va da demisia din Parlament în ultima zi
Toți parlamentarii USR își vor prezenta azi demisia pentru a nu beneficia de pensie specială
Toți parlamentarii USR își vor prezenta azi demisia pentru a nu beneficia de pensii speciale, conform unei știri Hotnews confirmată
Francezii de la Leroy Merlin au dat cinci milioane de euro pe clădirea Praktiker unde vor deschide al doilea magazin
Francezii de la Leroy Merlin au plătit 5,088 milioane de euro pe clădirea Praktiker din Brașov, intenționând să deschidă un
În plină pandemie, Sergiana a deschis două magazine, a lansat un program de livrări pentru reţeaua de comerţ şi a
Reţeaua de magazine Sergiana, parte a grupului cu acelaşi nume, are astăzi 58 de unităţi sub trei formate – supermarketuri,
Primăria Brașov se apucă de „afaceri imobiliare” și vinde un teren din Craiter
În ședința Consiliului Local Brașov din această vineri ar urma să fie dezbătut un proiect de hotărâre ce vizează vânzarea
Dotarea sălii de sport pentru persoanele cu dizabilități, în impas, din cauza lipsei ofertelor de la furnizori. Valoarea echipamentelor, estimată
Prin Programul de bugetare participativă lansat în acest an de Primăria Brașov, sala de sport de la fostul Liceu Astra
Fermierii de la Bio Carpathia deschid un magazin mobil la Brașov/ „Testăm conceptul la noi acasă, după care ne putem
Cooperativa agricolă Bio Carpa­thia, formată din 22 de fermieri care produc lapte, carne, fructe, legume şi miere, îşi pro­pune să
Spitalul Militar „Regina Maria” Brașov devine centru regional de depozitare a vaccinului anti-COVID
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că instituţia se va ocupa de
Prefectul Văsii îi amenință pe cei din HoReCa cu dosare penale dacă nu respectă legislația COVID-19
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a trimis astăzi o adresă către administratorii structurilor de primire turistice din județ. „Având
37 de piloți amatori și-au testat mașinile pe un traseu de lângă fostul Stadion Municipal. Conducătorul unui Audi S3, câștigătorul
A treia etapă a sezonului cu numărul șase Promo Rally powered by Total s-a desfășurat Duminică, pe tradiționalul traseu amenajat
Anchetă disciplinară la Spitalul de Pneumoftiziologie, după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la o „afacere funerară”
În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora la Spitalul de Pneumoftiziologie s-ar face afaceri pe seama persoanelor decedate
Auchan va începe să vândă smartphone-uri recondiționate la prețuri reduse
În Auchan Titan și Auchan Drumul Taberei, din București, se desfășoară un proiect pilot în care sunt comercializate peste 10
Cărți la împrumut de la Bibliotecă, printr-un pachetomat asemănător easy-boxurilor. Le aduceți înapoi când se redeschide instituția pentru public
Biblioteca Județeană „George Barițiu” a achiziționat un pachetomat pentru cărți pentru sediul central, un fel de aparat de tipul easy-boxurilor
O nouă licitație, de peste 420.000 de lei, pentru a creiona regulile de urbanism în zona centrală. Proiectantul desemnat inițial
Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru  actualizarea Planului urbanistic zonal „Zona istorică Braşovul Vechi” şi a Planului urbanistic
Magnolia își lansează propriul serviciu de delivery, fără taxe de livrare, în condiții de maximă igienă și siguranță
Magnolia Delivery îți aduce food-courtul acasă. Tu comanzi liniștit orice ai poftă din meniurile Cartofisserie, Dei Frati, Haplea, MaPizza și chiar și Electric, iar Magnolia Delivery îți livrează
Consumatorii de gaz vor finanța prin facturile lor noile racordări la rețea. Guvernul nu are încă o estimare a sumelor
Guvernul nu are în momentul de față o estimare a sumelor pe care consumatorii de gaz le vor plăti ca
Și linia RATBV 9, cu traseul Rulmentul – Coresi – Independenței – Municipal, va fi electrificată/ Al 17-lea autobuz electric
După ce zilele trecute a fost livrat către RATBV cel de-al 17-lea autobuz electric SOR, începând de joi, 26 noiembrie
Polițiștii brașoveni au amendat 25 de persoane care au ieșit la plimbare noaptea pentru „a admira peisajul hibernal”
Polițiștii au desfășurat în weekend noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone
COVID-19: 302 cazuri noi la Brașov, care ajunge la 16.993 de îmbolnăviri/ În țară au fost depistate 4.207 cazuri noi
Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID