Cetățenii români membri ai minorităților naționale vor putea solicita oficierea căsătoriei în limba lor maternă, în cazul în care ofițerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria cunoaște această limba, potrivit unul proiect de lege votat luni de senat și care merge la Camera Deputaților pentru votul final.
Serviciul public comunitar local de evidență al personalor va avea astfel obligativitatea de a elibera la cererea cetățenilor minoritari certificate bilingve de naștere, căsătorie sau deces.
Iată cele două articole introduse în proiect de Comisia pentru administrație publică din Senat, la inițiativa senatorului UDMR Cseke Attila, potrivit g4media.ro:
– Persoanele care apartin minoritatilor nationale pot solicita celebrarea casatoriei in limba lor materna, cu condiția ca ofiterul de stare civila sau cel care oficiaza casatoria sa cunoasca aceasta limba.
– Serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor sau, dupa caz, ofiterul de stare civila din cadrul primariei unitatii administrate teritoriale, elibereaza, la cererea persoanei in cauza, apartinand unei minoritati nationale, certificate de nastere, casatorie sau deces, bilingve, pentru care formularul tipizat, alaturi de limba romana, este intocmit si in limba minoritatii nationale respective.