Pe fondul incertitudinii privind modul în care se vor desfășura cursurile, laptopurile, tabletele și camerele web au înregistrat o creștere de 50% a vânzărilor în contextul crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19.
Românii au petrecut mai mult timp acasă astfel încât s-au făcut mari investiții în zona de confort. Aceștia au cumpărat televizoare mai mari și mai performante, echipamente pentru întreținerea curățeniei, pentru gătit sau pentru desfășurarea activităților fizice în interior.
„Familiile cu copii si cei care lucreaza de acasa au fost in situatia de a investi preponderent in echipamente hardware in aceasta perioada. Bugetul mediu per familie a crescut si cu 50%, ajungand la aproximativ 1.500 de lei. Iar particularitatile, atunci cand vine vorba despre comportamentul de consum in aceasta perioada, tin de necesitate si de rapiditate. Nu mai este nevoie de multe interactiuni cu un produs pana la achizitia acestuia”, a declarat Mihai Patrascu, CEO evoMAG.
De asemenea, segmentul corporate a majorat achizițiile de hardware în această perioadă, întrucât instituțiile publice au înaintat mai multe cereri pentru cantități mari de echipamente. În acest context, pentru a veni în sprijinul clienților, evoMAG a majorat numărul de salariați din depozit, pe segmentul de procesare de colete.
evoMAG este una dintre cele mai importante companii din industria de comert electronic din Romania. Magazinul online comercializeaza peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de ingrijire personala, sport & fitness, asigurari si produse destinate nou-nascutilor.