Atât parcurile, cât și unitățile educaționale sunt principalele lipsuri cu care se confruntă locatarii din noile cartiere apărute în ultimii ani pe harta Brașovului. Câțiva dezvoltatori au donat Primăriei parcele pentru a începe construcția unor unități de învățământ, însă pentru a rezolva și problema zonelor verzi și de agrement, edilii au acum un alt plan.
Astfel, pentru a împușca doi iepuri dintr-o lovitură și a rezolva și doleanța locuitorilor din Avantgarden Bartolomeu legată de amenajarea unui parc,
primarul George Scripcaru consideră că soluția optimă este dezvoltarea lângă actualul corp de pe strada Agricultorilor al Școlii nr. 14 a unui complex educațional. Terenul de lângă școală aparține unei societăți care nu mai activează, astfel că reprezentanții Primăriei au început negocierile fie pentru a achiziționa parcela respectivă, fie a oferi un teren la schimb. „Astfel, vom putea asigura funcțiunea educațională, respectiv fie amenajarea unei creșe, fie a unei grădinițe lângă Școala 14, iar suprafața de teren pe care am primit-o de la dezvoltatorul imobiliar în Avantgarden să o transformăm în spațiu verde și de agrement. Societatea de pe Agricultorilor nu mai are perspective de dezvoltare pe respectivul teren, astfel că fie vom face un schimb de terenuri, fie vom expropria pentru cauză de utilitate publică. Urmează să ajungem la o înțelegere”, a explicat primarul.
„Scenariul” se va aplica și în cazul noului Tractorul, unde, de asemenea, Primăria a primit de la un dezvoltator imobiliar un teren. „Am rezolvat situația juridică de la fostul depou, unde ne propunem să realizăm o creșă și o grădiniță, astfel că atât terenul pe care îl avem pe strada Ioan Popasu, cât și cel de la Coresi, putem să le transformăm în zone verzi”, a precizat George Scripcaru.
Maurer Imobiliare, care a construit ansamblul de lângă vechiul cartier Bartolomeu Nord, a donat municipalității brașovene o suprafață de teren de aproape 1.500 de metri pătrați pe strada Egretei, respectiv 1.414 mp pentru construcția efectivă a unei grădinițe și alți peste 70 mp aferenți locurilor de parcare care vor deservi grădinița. O suprafață de aproximativ 700 mp a fost donată și pe strada Ioan Popasu, iar o parcelă de 3.167 mp a fost donată de dezvoltatorul cartierului Coresi pe strada Turnului.