
Fostul antrenor secund de la Hermannstadt, Iulian Popa, a intrat într-o vacanță neplănuită, după jumătatea lunii iunie, odată cu debarcarea lui Vasile Miriuță de pe banca formației sibiene.
A fost nevoit să părăsească și el echipa și a decis să-și ia o pauză, să se relaxeze alături de cei apropiați și să lase deoparte fotbalul, pentru o vreme. De-a lungul timpului, a jucat pentru Romradiatoare Brașov, Forex Brașov, CSM Râmnicu Vâlcea, Voința Sibiu, FC Brașov, Oțelul Galați, Rapid București și FC Hermannstadt. Nu uită însă că fotbalul l-a început la Victoria, pe când avea 8 ani.
Acum, a decis să se întoarcă pe meleagurile copilăriei, la poalele Munților Făgăraș, iar în scurt timp i-a venit o idee care l-a „prins”: „Îmi e dor de curtea școlii, de copilărie, de antrenamentele de atunci! Hai la joacă, cu mine, miercuri, de la ora 10.00, pe terenul sintetic!”.
Așa a sunat anunțul pe care l-a lansat în oraș și așa a început „joaca”, la începutul lunii august. „Pentru mine e o reușită totală și o surpriză nemaipomenită. Sunt foarte mândru de ce am realizat în acest timp foarte scurt! Am adunat 72 de copii, băieți și fete, de la 4 la 14 ani și mi-am dat seama cât de mult le-a lipsit o activitate organizată în perioada de pauză. Încă de la prima mișcare am avut un feedback pozitiv, lucru ce m-a motivat și mai tare!”, a povestestit Iulian într-un interviu acordat GSP.
De altfel, orașul de lângă munte i-a rămas mereu adevărata casă. „Un loc frumos și curat, potrivit pentru a te retrage, dar și pentru a dezvolta diverse activități. Aici m-am născut, țin foarte mult la acest loc! Și în perioada când eram jucător activ veneam de cel puțin două ori pe lună. Așa a și pornit proiectul, la o discuție cu trei prieteni, m-am hotărât să fac ceva pentru copiii din Victoria”.
Copiii beneficiază de condiții bune de „joacă”, numeroși prieteni, toți localnici, ajutându-l pe Iulică să cumpere materialele necesare. „Le mulțumesc din suflet și mă mândresc cu mentalitatea, cu spiritul și cu bunătatea lor! Toți mi-au îmbrățișat cu drag ideea”, spune Popa.
Acesta crede că momentul revenirii la școală va fi un „examen”, în sensul că atunci va vedea concret câți copii rămân pe teren, dar are încredere că pe lângă faptul că Victoria este un oraș cochet, are și copii dornici de a face mișcare, de a face sport.