Social, Stiri Brasov

Brașovenii pot primi 15.000 de euro de la stat pentru eficientizarea energetică a locuințelor – instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente

Circa 9.000 de români pot beneficia de câte 15.000 de euro pentru eficientizarea energetică a locuinţelor, prin programul de finanţare „Casa Eficientă Energetic”, care a debutat ieri, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

Programul are un buget de 430 de milioane de lei şi aproximativ 9.000 de proprietari de case din România îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele. Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cu alte cuvinte: creşterea eficienţei energetice şi/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuinţele unifamiliale existente, situate într-un imbobil-construcţie având regim de înălţime de cel mult trei nivele. Românii pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM. Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menţionată, respectiv 15.000 de euro.

„Casa Eficientă Energetic este unul din programele la care ţin foarte mult şi care va ajuta foarte mult şi populaţia, şi economia, şi mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereţii exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiş. Se ştie că, astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie şi cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie”, spune ministrul Costel Alexe.

Cheltuielile eligibile ale Programului „Casa Eficientă Energetic” vizează instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi etc. Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească, după implementarea acestuia, cu cel puţin o clasă energetică.

Urmează ca toţi cei interesaţi de „Casa Eficientă Energetic” să depună online cererea pentru prima energetică, însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare şi au la dispoziţie 15 de zile pentru a depune dosarul investiţiei. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiţie, după un nou audit energetic al casei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Răfuială cu săbii în incinta complexului comercial Brintex. Intervin mai multe echipaje de poliție și ale trupelor speciale
Zona Brintex a fost înconjurată în jurul orei 10.30 de forțele de ordine, după ce în zonă a izbucnit un
Cazurile de COVID – 19, pe Google Maps. Utilizatorii vor vedea unde este epidemia în creștere
Google a anunţat miercuri o nouă funcţie a serviciului Google Maps, care va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o
16 sportivi din lotul național de judo, internați la Spitalul CFR Brașov, după ce au fost depistați cu COVID-19. Ei
Numărul cazurilor pozitive de coronavirus în rândul sportivilor de la loturile naţionale de judo a crescut la 22 în urma
Germanii de la Miele Tehnica au produs, la Feldioara, componente pentru electrocasnice de peste 60 de milioane de euro în
Fabrica din Feldioara a grupului german Miele a ajuns la afaceri de 291,79 milioane de lei (peste 60 de milioane
Tucano Coffee deschide a doua locație din Brașov în AFI. Probabil pe 21 octombrie
Lanțul de cafenele Tucano se va extinde din 21 octombrie, odată cu deschiderea AFI Brașov, cu cea de-a doua cafenea
Date statistice: Brașovul, la coada clasamentului în ceea ce privește construcția de locuințe noi în perioada 1990 – 2019
În România, au fost construite în perioada 1990 – 2019 aproximativ 1,22 milioane de locuințe noi, reprezentând doar 13,4% din
Contract de aproape 1 milion de lei pentru o nouă cârpire a șoselelor naționale ce traversează Brașovul
Drumarii brașoveni au semnat un nou contract subsecvent cu compania bucureșteană Viarom în vederea derulării unor lucrări de reparații pe
Ion Luca Caragiale a vrut să se exileze la Brașov și a încercat să dea mită, ca să devină profesor
Gândul de a se stabili în altă parte îl încercase de mult pe Caragiale – tatonase deja terenul în vederea
Brașovul după pandemie: În ultimul an, s-au pierdut peste 5.500 de locuri de muncă
Numărul salariaților din județul Brașov a scăzut cu 5.551 de persoane în ultimele 12 luni, arată datele Direcției Județene de
Iohannis: Nu văd motive pentru un așa numit lockdown. E foarte puțin probabil să revenim la starea de urgență
Președintele Klaus Iohannis susține că nu vede motive pentru o nouă perioadă de carantină. Cu un număr de infectări în
Încă un caz de coronavirus, depistat la Școala 1/ Fiul unei educatoare infectate săptămâna trecută, găsit pozitiv la testul COVID-19
Un elev de clasa a III-a, de la Școala Gimnazială nr. 1, a fost depistat, azi, cu coronavirus. Asta pe
Focare de COVID-19 la Mârzescu, la Spitalul Astra și la Zărnești. Avem 12 – 13 focare active în județul Brașov
Creșterea bruscă a numărului de cazuri este explicată de autorități prin înmulțirea focarelor active din județ. Potrivit unor surse din
Un nou caz de coronavirus, la Școala Gimnazială nr. 15
Un elev de la Școala Gimnazială nr.15 a fost confirmat cu coronavirus, marți după amiază. Potrivit purtătorului de cuvânt al
Elevii de clasa a XII-a vor învăța la propriu cum să treacă strada. Proiectul de educație rutieră finanțat de Primărie
Primarul George Scripcaru a avut o întâlnire cu reprezentantul Asociației ProRally Team – organizație care a propus, în cadrul procesului
17 spectacole, la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, în luna octombrie. Află programul pieselor de teatru
Spectacolele continuă și în octombrie, iar porțile Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov sunt deschise larg pentru doritori, oferind acestora, pe
FOTO Proiecțiile laser de aseară au fost comandate de Cristian Dide, un protestatar profesionist. Proiecția a fost întreruptă de Bogdan
Proiecțiile laser de pe Tâmpa, care transmiteau mesaje de genul „Mergi la vot”, „Țintește sus”, „Schimbarea e aproape” sau „Stop corupție”,
Euthyrox, medicamentul necesar celor cu afecțiuni ale tiroidei, ar urma să fie produs și la noi în țară
Premierul Ludovic Orban a declarat că România va încerca să introducă în fabricaţie medicamentul Euthyrox, care este vital pentru pacienţii
FOTO O taiwaneză s-a mutat în Brașov și și-a deschis prima ceainărie cu perle de tapioca din oraș: „Un client
Bubble tea sau ceaiul cu perle de tapioca reprezintă un lucru inedit în România, însă care a prins contur în
Soluții pentru depășirea crizei din industrie. Pentru a atrage investitori este însă nevoie de ofertă și din partea autorităților locale
Primarul George Scripcaru, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai autorităților publice centrale și locale și ai instituțiilor de
Poliția a deschis o anchetă în cazul „invitației” la vot proiectată pe Tâmpa
După ce aseară, pe Tâmpa au fost proiectate mai multe mesaje, în urma unei sesizări la 112 cu privire „spectacolul” luminos,