CFR a lansat licitaţia pentru reconstrucția podului de pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, care s-a prăbușit în urma viiturilor din vara lui 2018. Valoarea totală estimată a contractului este de 26.025.733,86 lei fără TVA, respectiv peste 30 de milioane de lei cu tot cu TVA, iar sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 9 octombrie 2020, iar durata contractului este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă trei luni calendaristice pentru întreruperea lucrărilor pe perioada de timp friguros.
Din iulie 2018, linia de cale ferată Brașov – Întorsura Buzăului a devenit neoperabilă, iar singurul tip de transport public este cel rutier, care nu este tocmai bine organizat pe această rută. În urma viiturilor de atunci, podul de peste râul Tărlung s-a prăbușit pe o lungime de 50-60 metri. Linia de cale ferată a fost dată în folosință în 1931 și peste 10 ani călătorii au fost transportați de operatorul privat Regiotrans (din decembrie anul trecut devenit Regio Călători).
2 comentarii
Cat trebui sa mai plătim nepăsarea și nesimțirea celor care au în exploatare bunuri și nu le întrețin conform legislației și a normelor în vigoare. Podul nu ar fi căzut dacă Regiotrans ar fi făcut reviziile necesare și ar fi constatat probleme/deficientele apărute, luand masurile necesare de intervenții și reparații pentru a fi structura podului în siguranță. Aici este vorba atât de structura de rezistenta a podului cât și de regularizare/consolidare albie raul Tarlung, de ce s-au admis balastiere în zona podului, atât în amonte cât și în aval. Primăria locala este la fel de vinovata de cele întâmplate, iar personalul de specialitate al Regiotrans este direct răspunzător și ar trebui să suporte consecintele atât material cât și juridic.
Regiotrans trebui să suporte inclusiv cheltuielile de repunere în functie/circulație a liniei CF Brașov – Întorsura Buzăului.
Tanti Maria, Regiotrans doar utiliza linia respectiva, proprietar cu toate drepturile si indatoririle este CFR-ul, deci nu ei trebuiau sa se ocupe de mentenanta si reparatiile podului ci domnii de la stat.