
În ședința de Consiliu Local de astăzi, în cadrul proiectului de rectificare a bugetului municipiului, aleșii Brașovului vor dezbate și un punct ce vizează majorarea fondului de rezervă cu suma de 2.375.670 lei. „Fondul de rezervă este constituit în temeiul art.36 din Legea nr.273/2006 şi se va utiliza pe parcursul anului financiar la propunerea ordonatorului principal de credite pe bază de hotărâri ale consiliului local pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale”, se explică în referatul de specialitate care stă la baza proiectului de hotărâre.
Luna trecută, din acest fond au fost trași 5,24 milioane de lei, o parte din bani fiind necesari pentru finanțarea proiectelor propuse de brașoveni și declarate câștigătoare prin Programul de bugetarea participativă, iar alte fonduri fiind utilizați pentru măsurile de protecție sanitară necesare în perioada pandemiei de COVID-19.