Imobiliare, Stiri Brasov

ING România se alătură programului „Noua Casă”. Brașovenii, printre cei mai interesați de creditele ipotecare ale băncii olandeze

Persoanele care doresc să achiziţioneze o proprietate prin intermediul programului ”Noua Casă” pot aplica, începând de săptămâna aceasta, la ING Bank România, informează Agerpres.

„Aplicaţiile aprobate până la momentul suspendării proiectului ‘Prima Casă’, precum şi cele ce provin din promisiuni de garantare aprobate în cadrul acestuia vor intra sub normele fostului program. ‘Noua Casă’ pleacă de la un avans de minim 5% pentru valori ale proprietăţilor de cel mult 70.000 de euro, respectiv 15% pentru proprietăţi cu valori cuprinse între 70.001 şi 140.000 de euro”, se arată într-un comunicat al băncii.

ING are deja şase ani de când s-a alăturat programului “Prima Casă”, ajutând aproximativ 15.000 de români să se mute în prima lor locuinţă. Creditele ”Prima Casă” au ajuns în această perioadă la 22% din totalul creditelor ipotecare acordate de ING Bank România, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Prahova, Braşov, Timiş şi Argeş.

În luna martie a acestui an, “Prima Casă” a fost suspendată până la adoptarea noului program. Astfel, aplicaţiile aprobate până la momentul suspendării vor intra sub normele fostului program, precum şi cele ce provin din promisiuni de garantare aprobate în “Prima Casă”.

„În perioada de pauză pentru ‘Prima Casă’ (aproximativ cinci luni), un număr mare de clienţi s-a interesat de condiţiile programului, iar cei care au dispus de un avans între 15% şi 25% au optat deja pentru soluţia ING pentru creditele ipotecare standard, de peste 82.000 de euro, care acum sunt apropiate ca şi cost de ‘Noua Casă’ şi cu un proces de acordare care poate fi mai scurt”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending, ING Bank România.

Condiţiile oferite de ING nu se schimbă faţă de anii anteriori, singura noutate fiind posibilitatea finanţării proprietăţilor noi cu valori mai mari decât în programul anterior, între 70.001-140.000 de euro şi avans de 15%. Astfel, Noua Casă pleacă de la un avans de minim 5% pentru valori ale proprietăţilor de cel mult 70.000 de euro, respectiv 15% pentru proprietăţi cu valori cuprinse între 70.001 şi 140.000 de euro.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

FOTO Un autobuz RATBV a fost lovit de o locomotivă în zona Timiș-Triaj
Noaptea trecută, în zona Timiș-Triaj, un autobuz RATBV care circula pe linia 54 a fost lovit ușor de o locomotivă.
Procurorii DNA desfășoară percheziții în spitalele COVID-19 din județul Brașov
Joi dimineață procurorii DNA desfășoară percheziții în spitalele COVID-19 din județul Brașov, au declarat pentru G4Media surse judiciare. „Procurorii din
După 20 de ani în presă, Mircea Vălean a investit într-o afacere cu piese de mobilier unicat. Primul client –
Un jurnalist brașovean cu peste 20 de ani experiență și-a făcut o afacere cu piese de mobilier unicat. El combină
Biroul „check-in” al Aeroportului Internațional Brașov a fost „deschis”. Tu unde ai vrea să zbori pentru prima dată de la
Amenajarea terminalului Aeroportului Internațional Brașov a ajuns la faza instalării echipamentelor și dotărilor. Astfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea,
Ansamblul rezidențial Qualis se extinde pe încă 2,7 hectare în noul Tractorul, în cadrul unui proiect de 30 de milioane
Dezvoltatorul imobiliar Qualis Properties extinde primul său proiect din cartierul Tractorul – Qualis I, cu 276 de unități locative. Ansamblul
Un teren din centrul Predealului, scos la licitație de lichidatorul falimentarei Predeal SA, la un preț de 45 euro/mp
Lichidatorul companiei Predeal SA, aflată în faliment din anul 2012, ar urma să vândă unul dintre activele care nu au
Lucrări de peste 3,8 milioane de lei pentru a branșa la rețeaua de termoficare cele 9 clădiri ale Colegiului Mircea
Compania SICOR din București și-a adjudecat recent un contract în valoare de 3,24 milioane de lei, fără TVA, respectiv 3,85
MAM Bricolaj deschide un magazin în Brașov în primăvara lui 2021
MAM Bricolaj, furnizor de materiale şi accesorii pentru mobilier, controlat de familia Găvan, are în plan extinderea puternică a reţelei,
Peste 450 de brașoveni au murit în urma complicațiilor produse de COVID-19. În continuare, secția ATI este plină
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se
La 19 ani, Alexandro a alergat 102 km în jurul Cetății Făgărașului pentru a marca 102 ani de la Marea
Făgărășeanul Alexandro Stroia, în vârstă de 19 ani, a oferit un exemplu puternic de rezistență, încăpățânare și devotament întregii comunități.
VIDEO Imagini fabuloase cu doi lupi care își marchează teritoriul în Piatra Craiului
Camera de monitorizare a faunei a fost montată de angajaţii Romsilva într-o poiană dintr-o pădure din Parcul Naţional Piatra Craiului.
Braşovul are cea mai modernă staţie de ardere a gazului de depozit din Centrul şi Estul Europei
În vara acestui an, odată cu închiderea a două celule ale Depozitului ecologic de deşeuri din Braşov, a fost dată
Antreprenorii brașoveni au vizitat șantierul viitorului aeroport de la Ghimbav
O delegatie de oameni de afaceri din Brasov si din regiune au vizitat astăzi santierul viitorului Aeroport International Brasov la
Carburanții se vor scumpi de la 1 ianuarie cu 6 bani pe litru
Carburanții se vor scumpi de la 1 ianuarie cu aproximativ 1,3% sau cu 6 bani pe litru, ca urmare a
Noi măsuri de sprijin al mediului economic brașovean: 25% reducerea impozitului pe clădiri și 50% reducerea taxelor destinate HoReCa. Coliban:
În cursul ședinței de îndată plenul Consiliului Local a adoptat astăzi două proiecte de hotărâre de sprijin pentru activitățile economice
Organul statului
Am fost și am rămas un om preocupat de protecția consumatorilor. Am fost ani de zile în controale la firme
În ce condiții pot vota pe 6 decembrie cei infectați cu SARS-CoV-2 / Descarcă modelul cererii de vot
La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, persoanele cu drept de vot care se află în izolare sau în carantină
S-a pus oficial cruce Drumului Gorița. Primarul Coliban va renegocia cu AFIR, pentru ca banii europeni să nu se piardă,
În ședința de înadată de astăzi a Consiliului Local s-a ajuns la un consens, iar proiectul care a fost respins
Clădirea administrativă a maternității va fi modernizată anul viitor. Valoarea investiției este de peste 15 milioane de lei
Două şantiere vor fi deschise în anul 2021 la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea” Braşov. Clădirea administrativă va
O fată de 18 ani, acuzată de crimă și de furt calificat. S-a ascuns într-o anexă a casei până când
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o tânără