Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, de vineri și până duminică, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Ministerului Muncii, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Au fost desfășurate activități de verificare cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 289 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea, au fost legitimate peste 2.700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă.
Echipele mixte de control au aplicat 331 desancțiuni contravenționale, dintre acestea 214 fiindpentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 106 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 11 pentru fapte de natură economică.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate în urma raziilor de weekend este de peste 82.500 lei.