Economic, Stiri Brasov

O specialistă în cooperative agricole de producție a fost numită în Consiliul de Administrație de la CFR Marfă, după ce a trecut și prin CA-ul Metrom Brașov

De șase luni, constănțeanca Elena Ghindici (33 de ani) ia decizii de care depinde soarta unei companii de importanță strategică pentru Statul Român. Pe 5 martie, Ghindici a fost numită de Ministerul Transporturilor în Consiliul de Administrație de la CFR Marfă, mandat care i-a fost prelungit de două ori – cel mai recent, până în ianuarie 2021, scrie G4Media.

Numirea a avut loc la trei zile după ce femeia devenise consilier al consilierului de stat Virgil Guran, important lider PNL. CV-ul Elenei Ghindici arată multiple calificări: patroană a unui magazin de carne, director al unei uniuni a cooperativelor agricole de producție, angajată la Transelectrica și membru în Consiliul de Administrație al unui producător de componente de muniție.

Numită în toiul celei mai mari crize

Pe 1 septembrie, în cadrul unei Adunări Generale Ordinare a Acționarilor de la SNTFM CFR Marfă, Ghindici a fost numită provizoriu, de Ministerul Transporturilor, din nou, în Consiliul de Administrație (CA), pentru un mandat valabil până în ianuarie 2021. Anterior, ea a mai ocupat acest post în perioadele martie-iulie și iulie-septembrie. Fiecare membru provizoriu al CA primește o indemnizație fixă lunară brută de 2.790 de lei.

Prima numire a lui Ghindici în CA-ul de la CFR Marfă a avut loc pe 5 martie, la trei zile după ce constănțeanca a devenit consilier al consilierului de stat pentru probleme de ordine publică și siguranța cetățeanului, Virgil Guran. Acesta este vicepreședinte PNL și un apropiat al premierului Ludovic Orban. ”

”Domnul consilier de stat Virgil Guran avea mevoie de o persoană care să se ocupe de partea de comunicare, imagine și astfel am hotărât să îl ajut pe această latură, în calitate de consilier, fiind angajată cu jumătate de normă. Nu sunt membru PNL”, a declarat Ghindici.

Pe contul de Facebook, Ghindici are trecute în lista de ”Aprecieri” numele mai multor șefi liberali, precum și mai multe organizații PNL din București, Constanța, dar și Dâmbovița (unde șefia organizației liberale este deținută de Virgil Guran).

CFR Marfă este una dintre companiile de stat cu o situație financiară dezastruoasă, fiind frecvent în topul datornicilor la buget. Cele mai recente date arată că, în 2019, compania a avut cele mai mari pierderi din ultimii șase ani: aproape 240 de milioane de lei. Datoriile firmei se ridică la 1,3 miliarde de lei. În perioada 2005-2019, numărul de angajați s-a redus cu aproape 75%.

De-a lungul timpului, autoritățile au luat o serie de măsuri menite să redreseze CFR Marfă, fără succes. Cu câteva săptămâni înainte ca Ghindici să preia frâiele la această societate, CFR Marfă a trecut prin două situații critice. Comisia Europeană a constatat că primise de la stat, ilegal, un ajutor de 570 de milioane de euro, sumă care trebuie returnată, iar, din cauza situației financiare delicate, șefii companiei au decis intrarea în stare de concordat preventiv, cerere aprobată de un judecător sindic. În acest moment are loc o evaluare a bunurilor CFR Marfă, o parte urmând să fie vândute pentru plata datoriilor. În paralel, este pus în aplicare un plan de disponibilizări, pe rolul instanțelor apărând deja contestații ale celor concediați.

A intrat în sistem în guvernarea PSD

În acest context și având în vedere calificările sale anterioare, apariția lui Ghindici în organismul care are de luat decizii cruciale la CFR Marfă este surprinzătoare. Date coroborate din declarația de avere din martie, Registrul Comerțului și mass-media arată că, în 2018, Ghindici a preluat de la fostul ei partener o firmă de comerț cu tutun din Constanța căreia apoi i-a schimbat obiectul principal de activitate în ”comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne”. Tot în această perioadă, ea a devenit director executiv al Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție Integrate, asociație care are ca scop promovarea producătorilor locali sub umbrela unui brand numit ”Țara mea”.

În această calitate, ea a avut întâlniri și cu ministrul PSD al Agriculturii de la acel moment, Petre Daea. Și tot în guvernarea PSD, la jumătatea lui 2019, Ghindici a ajuns în două posturi la firme de stat: Transelectrica (unde a fost angajată în perioada iulie-decembrie 2019; nu a menționat venitul încasat în declarația de avere din martie 2020) și în CA-ul de la Metrom SA Brașov (filială a Companiei Naționale Romarm), producător de componente de muniție pentru armament.

Ghindici ajunsese acolo din partea acționarului Ministerului Economiei și a avut două mandate: iunie-octombrie 2019 și octombrie 2019-ianuarie 2020. Pentru activitatea de la Metrom, ea a menționat venituri de 11.849 de lei.

”Am lucrat timp de 2 ani în domeniul naval, în cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime. De aproximativ un an și jumătate lucrez la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice, unde îmi desfășor activitatea în cadrul Departamentului de Relații Publice și Comunicare Instituțională, având atribuții și în cadrul Departamentului de Deplasări Externe. Am lucrat în domeniul privat, având experiență managerială. Sunt economist”, a declarat Ghindici referitor la experiențele care au calificat-o să ocupe posturile de la Metrom SA și CFR Marfă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Allen Coliban: Braşovul are nevoie să îşi păstreze oamenii tineri, iar ca acest lucru să fie posibil e nevoie de
Allen Coliban, candidatul USR la Primăria Braşov, a câştigat alegerile locale în faţa lui George Scripcaru (PNL), cel care a
Soroptimistele marchează Centenarul printr-o acțiune de plantare în noul parc dendrologic din Noua
Clubul Soroptimist Internațional Brașov organizează pentru sâmbătă, ora 10.00, o acțiune de plantare de arbori, în Parcul Dendrologic Kronstadt din
Investorii Radisson Blue Aurum povestesc cum au cumpărat Palatul Telefoanelor. „După cină, am decis să facem o plimbare pe jos…”
Atunci când vorbim despre Radisson Blue Aurum, spunem Palatul Telefoanelor – o clădire care, la momentul achiziției, aparținea companiei private
Speriați de gândul că fosta platformă IUS s-ar putea transforma în parc, austriecii de la Immofinanz au demarat refacerea documentațiilor
Compania Brașov Imobiliara, cea care deține terenul fostei platforme IUS SA, a reluat documentațiile necesare demarprii construcției unui ansamblu rezidențial.
STUDIU Brașovul are peste 57.000 de locuri de parcare și încasează de pe urma lor de trei ori mai puțin
Parcările publice din România dispun de aproximativ 1,2 milioane locuri, la un total de 7 milioane autovehicule înmatriculate, iar veniturile
Biserica din Centrul Civic intră, într-un final, în legalitate. De acum, se vor putea trage clopotele
La aproape doi ani de când polițiștii locali au aplicat prima sancțiune pentru lipsa autorizației de construire în cazul clopotniței
Contract de 12,5 milioane de lei pentru ridicarea gunoiului zărneștenilor
Operatorul de salubritate Comprest SA a câștigat licitația lansată de Primăria Zărnești în vedere asigurării serviciului de colectare a deșeurilor
Scopul Legii mirosurilor: disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul
Scopul principal al Legii mirosurilor nr. 123/2020, intrată în vigoare în luna iulie a acestui an, nu îl reprezintă amenzile
Lecție deschisă duminică, la Zoo Brașov, pentru a sărbători Ziua Internațională a Animalelor Sălbatice
Duminică, între orele 11:00 și 16:00, vizitatorii Grădinii Zoologice Brașov vor putea afla o mulțime de lucruri interesante, de la
O brașoveancă a învins prejudecățile și obstacolele și este printre puținele femei-preot
În Biserica Neagră slujbele sunt oficiate şi de o femeie. Adriana Florea a învins toate prejudecăţile şi obstacolele – inclusiv
Politica de alianțe a PNL, fixată de la Centru: Nicio colaborare cu PSD
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat miercuri, la finalul ședinței Biroului Permanent Național (BPN) al partidului, că s-a adoptat decizia
FOTO Unul dintre primele glampinguri din România a fost inaugurat la Brașov: „O oază de natură și liniște în tumultul
Sunt multe zilele în care aș da cu dragă inimă confortul practic al unui hotel, pe confortul emoțional al unui
COVID-19: România a sărit de 2.100 de cazuri raportate în 24 de ore. La Brașov au fost anunțate 31 de
2158 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, un record absolut de la
Trafic blocat pe DN 13 spre Sighișoara, după ce două autocamioane s-au lovit
Traficul rutier este blocat pe DN13, la ieșire din localitatea Bunești spre Sighișoara în urma unei coliziuni între două autocamioane.„În
eJobs: Peste 10.000 de IMM-uri și startup-uri au făcut angajări în ultimele 9 luni. Care au fost cele mai căutate
În ultimele 9 luni ale lui 2020, peste 10.000 de IMM-urile și companii startup au făcut angajări, acest număr fiind
Iarna și-a intrat în drepturi pe munte. Meteorologii anunță noi ninsori
Stratul de zăpadă măsoară 2 centimetri la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, şi 3 centimetri la Vârful Omu, în Bucegi,
Gușă a prevăzut de luna trecută pierderea primăriilor din Brașov, Timișoara și Alba Iulia de către PNL în favoarea candidaților
Luna trecută, Cozmin Gușă anunța că primăriile din Brașov, Timișoara și Alba Iulia vor fi sacrificate de către PNL pentru
VIDEO Melodie dedicată unui primar reales din județul Brașov: „Haideți cu toții să bem, că doar un primar avem!
Radu Baston (foto sus), un interpret de muzică de petrecere extrem de căutat la nunţi, a ieşit în evidenţă în
După ce a fost pe șantierul aeroportului de la Ghimbav, primarul din Sfântu Gheorghe a fost depistat cu COVID-19
Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, proaspăt reales pentru un nou mandat, a fost testat pozitiv cu coronavirus. Edilul a