
Direcția de Asistență Socială Brașov a semnat contractul pentru proiectarea transformării unui vechi punct termic din zona Pieței Dacia în centru de asistență comunitară. Contractul a fost adjudecat de firma brașoveană Danina Star, care a avut cea mai bună ofertă din cele 5 depuse, și care ar urma să realizeze documentațiile tehnice în schimbul sumei de 161.775 de lei, cu TVA, față de valoarea estimată de 283.815 lei, cu tot cu TVA. Contractul se va derula pe o perioadă de 36 de luni, incluzând și partea de asistență tehnică pe durata efectuării lucrărilor.
Centrala este construită pe un singur nivel și are o suprafață de 423,76 mp și înconformitate cu expertiza efectuată prezintă o serie de degradări, fiind de altfel și infiltrații de apă. Astfel, valoarea totală estimată a lucrărilor de modernizare a vechii centrale este de 4.815.264,41 de lei, cu TVA.
În cadrul centrului ar urma să se desfășoare activități pentru informare şi sensibilizare privind problematica copilului şi a familiei, consiliere în situaţii de criză, consilierea copiilor şi adolescenţilor, dar și programe de educaţie parentală – programele de educaţie parentală sunt programe de dezvoltare şi consolidare. Numărul maxim de utilizatori ai centrului se preconizează a fi de 300 de persoane, în conformitate cu estimările reprezentanților Primăriei Brașov.
Un alt punct termic, rămas fără utilitate, a început să fie transformat în sediu și garaj pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
2 comentarii
Pentru o hala moderna, noua:
Pentru reconditionarea acestei cladiri vechi se vor plati 4,8 milioane lei. Adica 1 milion euro.
Daca s-ar face o cladire noua (tip hala compartimentata rigips):
Curatarea terenului cu buldozere, excavatoare etc. vreo 5,000 euro (la firma privata)
Hala 10m x 40m cu 10 geamuri, 10 usi etc. costul este de aproximativ 50,000 – 60,000 euro. Ridicata de la zero (la firma privata, ex. https://www.terasteel.ro/configurator)
Finalizare interioara (rigisps) – cateva mii de euro.
Adica o zecime din cat se va plati de primarie.
Nu am pus instalatie electrica, instalatie sanitara, paturi cabluri, tavan fals sau altele, pentru ca acestea sunt necesare in ambele situatii.
Multe lucrari platite cu un pret foarte precis, de 4.815.264,41 – adica si 41 de bani – ca sa nu-si puna nimeni intrebari cat de realist este…
„altii” cu un mion de euro construiesc un bloc … oare aude / vede cineva ce se scrie p’aici?