
14 membri ai Breslei Cârciumarilor Brașoveni organizează, în perioada 8 – 9 septembrie, o primă ediție a unui StreetFood Festival local. Mugur Tureschi, proprietarul cafenelor Crotoria de Cafea și Nola, spune că ideea organizării acestui eveniment le-a venit proprietarilor de restaurante de mai mult timp, doar că acum s-auu putut organiza. „Ar putea deveni o tradiție ca an de an să ieșim în stradă”, spune acesta, care precizează că este o încercare de repopularizare a „mâncărilor” locale după ce majoritatea cârciumarilor din Centrul Brașovului, și nu numai, au avut de suferit în urma închiderii restaurantelor șli cafenelor de către pandemia COVID-19.
Printre restaurantele care vor fi prezente în Piața Sf. Ioan (în spatele Hotelului Aro Palace), în fiecare din cele două zile, între orele 17.00 și 21.00, se numără Bistro de l’Arte, Brutăria Simplu, La Ceaun, Croitoria de Cafea, Deane’s Irish Pub, Dei Frati, Grătar Urban, Luado, Next Door, Pilvax, Simone & Fixelli, Tekafe, Times și Tipografia.
„Două zile cu ce am găsit mai bun la fiecare dintre noi, mâncare, băutură, dulciuri”, spun organizatorii.