
Casele tradiţionale au renăscut datorită antreprenorilor care au făcut investiţii de câteva zeci de mii de euro pentru a putea primii turiştii care vor să petreacă o vacanţă precum cele din copilărie la bunici. Turiştii au devenit din ce în ce mai doritori de astfel de experienţe în contextul în care o astfel de cazare le poate asigura intimitatea şi siguranţa necesare în această perioadă.
Casa Bunicii, situată în comuna Bran, judeţul Braşov, a fost renovată în stil tradiţional românesc, astfel încât turiştii să retrăiască vacanţele din copilărie petrecute la bunici.
“Sunt oameni care aleg să facă bani, de asta se face o cazare de masă, şi sunt oameni care aleg să ofere o experienţă turiştilor. Casa iniţial a fost renovată pentru noi, dar vremurile s-au schimbat şi a trebuit să deschidem pentru turişti, am deschis în 2008“, spun proprietarii Casei Bunicii.
Clădirea a fost construită în urmă cu aproape 100 de ani, dar proprietarii au investit zeci de mii de euro pentru a o putea aduce la forma actuală. Casa de vacanţă are o capacitate de 4 persoane şi are un cost de 580 lei pe noapte.
În această perioadă, casa de vacanţă are un grad de ocupare de 100%, astfel că cerere există până în luna octombrie, luna septembrie fiind toată rezervată.
“În anii trecuţi nu am avut mai mulţi turişti străini comparativ cu cei români, preponderent au fost turiştii români, pentru că e foarte greu să te promovezi în afară ţării. Listarea pe diferite platforme de rezervări internaţionale este insuficientă, dar şi acum şi în anii trecuţi proporţia turiştilor români a fost mult mai mare decât cea a turiştilor străini“, spune proprietarul casei de vacanţă.
Persoanele care vin la Casa Bunicii îşi doresc linişte, spune proprietarul, caută experienţe inedite, dar astfel încât să poată păstra distanţa.
“Pandemia a avut un impact pozitiv asupra businessului. În iunie aveam un grad de ocupare de 100% până în octombrie, deci a fost un impact pozitiv.“
Au fost foarte multe solicitări pentru locaţia asta în contextul actual. Au fost mai multe solicitări anul acesta faţă de anul trecut“, precizează proprietarul casei de vacanţă.