Reamenajarea zonei de promenadă de După Ziduri continuă, după ce se apropie de final lucrarea de pavare a piațetei din spatele imobilului cu numărul 27 din Piața Sfatului și a gangului de acces din strada principală spre aceasta. După cum a anunțat primarul George Scricparu, întreaga alee de promenadă de După Ziduri ar urma să fie și aceasta pavată, dar, în etape, ținând cont că numărul meseriașilor care execută astfel de lucrări este limitat, iar la această oră sunt deschise două fronturi de lucru cu paviment, respectiv în Piața Sfatului și pe Apollonia Hirscher, unde a început din toamna anului trecut amenajarea unui nou pietonal. „Sunt foarte puțini oameni care mai practică această meserie. Constructorul are acum 7 muncitori care se ocupă strict de partea de paviment și speră să mai aducă încă 3 de săptămâna viitoare. Toate aceste lucrări de punere a pietrei cubice depind atât de partea de resursă umană, cât și de vreme. Practic, dacă totuși va fi vremea bună, în două luni și jumătate se va finaliza partea de pietonal de pe Apollonia Hirscher”, a explicat primarul.
Acesta a adăugat faptul că după finalizarea proiectului de pe Hirscher se va lucra la pavaj pe strada George Coșbuc, iar apoi echipele de lucru vor reveni După Ziduri, unde se va pava întreaga alee pe tronsonul dintre Maternitate și parcarea din Livada Poștei. După ce va fi definitivat acest proiect, ultima „redută” a muncitorilor de la pavaj va fi Piața Unirii, care a stârnit o serie de nemulțumiri și disensiuni în spațiul public, după ce pavajul a fost înlocuit cu asfalt pe o porțiune unde s-a lucrat la rețelele de canalizare.
„În ceea ce privește pavimentul de După Ziduri, se va lucra etapizat, iar în fața Cinematografului Popular, unde lucrările ar urma să fie definitivate până la finalul lunii viitoare, se va amenaja o mică piațetă. Încetul cu încetul, lucrurile încep să își vadă eficiența, respectiv proiectul de racordare la canalizare a celor aproximativ 100 de gospodării, deoarece, după cum se poate vedea, apa este curată și nu mai este acel miros neplăcut. Respectivele canalizările din Șchei au fost făcute pe străzi, trotuare și a trebuit să refacem infrastructura. Toată această canalizare are un punct important de legătură în Piața Unrii, de aceea a fost dezfectat pavajul de pe zona de carosabil. S-au făcut conexiunile la rețele, se monitorizează, până la finalizarea etapelor de lucru și s-a refăcut carosabilul cu covor asfaltic, deoarece este un nod important, o zonă tranzitată, nu puteam sta cu strada desfăcută vreme îndelungată, fiindcă se cirula greu. Vom reface pavimentul din Piața Unirii, după ce echipa de lucru va finaliza lucrările După Ziduri. Se va face o lucrare mai complexă, deoarece inițial piatra a fost pusă pe nisip, iar autobuzele din frânare degradau pavimentul. În ceea ce privește această asfaltare provizorie, este o decizie firească, logică și normală, pentru că pavajul nu se poate pune de pe o zi pe alta. Eu discut cu oamenii, iar cei care locuiesc în zonă au cerut refacerea cât mai repede a caorsabilului și chiar au apreciat ce s-a făcut”, a subliniat primarul George Scripcaru.
2 comentarii
stie cineva daca acea curte de legatura de la nr 27, dintre „noua piateta” si muresenilor este proprietate privata?
nu prea inteleg cum s-a facut acest traseu daca ea apartine locatarilor de acolo.
Alta tampenie marca „Scripcaru”. Veti vedea ce aglomeratie va fi la giratoriul de la Poarta Schei, unde se vir ingramadii masinile de pe Prundului, Muresenilor si Castelului. O idiotenie totala. Daca tot se vrea pietonala, atunci sa inchida tot centrul, nu o spun la mișto, si sa permită doar accesul riveranilor, al taxiurilor/ride sharing, autobuze si atat. Ai rezervare la nu stiu ce hotel? Ok, prezinti rezervarea emisa de hotel la politistul comunitar care va sta la intrarea pe Muresenilor sau la Castelului, si acesta iti va acorda accesul. Si asa se rezolva toata aglomeratia,circul cu parcarile, si altele din Centrul Istoric. Nu e mate smecherie. Elevii au autobuze din Livada, si gata. Dar trebuie sa gandesti, ceea ce lipseste prin primarie si consiliul local