Dintre aproape 600.000 de căutări efectuale pe platforma de recurtare ejobs.ro în luna august, cele mai multe au venit din parte șoferilor, inginerilor și contabililor. Totodată, un număr mare de căutări au avut și joburile remote, care alături de cele part-time au înregistrat o creștere de aproximativ 10% față de luna iulie.
Ultimele luni au înregistrat recorduri în cee ce privește numărul de joburi care oferă posibilitatea de a lucra de acasă. Locurile de muncă disponibile în IT au fost la mare căutare, mai ales pentru postul de Java Developer.
„Există două categorii de candidați – cei care aplică, în serie, la aproape toate joburile, în speranța că, astfel, vor găsi mai ușor ceva și cei care caută doar acele joburi perfect compatibile cu profilul lor. În ciuda faptului că ne aflăm într-un moment în care raportul de forțe de pe piața muncii este puternic inversat și avem mult mai mulți candidați decât joburi, îi vedem mai preocupați să-și maximizeze șansele de angajare și să aplice în acele locuri în care știu că sunt relevanți”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România, conform startupcafe.ro.
În luna iulie, interesul candidaților a fost mai scăzut pentru posturile de ospătar, economist, specialist în marketing sau în resurse umane, dar și pentru joburile din afara țării sau cele care presupun cunoașterea unei limbi străine.