Un proces demarat încă din 2015 s-a încheiat într-un final, anul trecut, cu o sentință nefavorabilă pentru Consiliul Județean Brașov, deși, inițial, inspectorii Curții de Conturi deciseseră contrariul. Astfel, în 2013, autoritatea județeană încheiase un contract de cooperare cu firma Comeb SRL din Ghimbav (care anul trecut a fost declarată oficial în faliment) pentru derularea programului cultural „Călător pe meleaguri brașovene”.
Conform acestui contract, CJ Brașov asigura o finanțare de 350.000 de lei plus TVA, numai că în urma unui control din perioada mai –iunie 2014 al Curții de Conturi, inspectorii financiari au stabilit că s-au făcut plăți fără bază legală, în cuantum de 146.132 de lei, la care se adăugau și penalități de întârziere. Același lucru a fost stabilit și în urma unui audit intern la nivelul instituției județene, problemele fiind stabilit în ceea ce privește decontul cheltuielilor de personal. În schimb, în noiembrie 2014, s-a deschis procedura de insolvență pentru respectiva firmă, astfel că CJ Brașov s-a înscris la masa credală pentru a recupera acest prejudiciu produs bugetului județului, numai că administratorul judiciar a respins cererea.
De aici a urmat un lung șir de procese, iar verdictul final a fost dat de Curtea de Apel Brașov, în senul că respectivele cheltuieli de personal, pe care auditorii financiari le-au considerat ilegale, sunt perfect legale, fiind aprobate, existând documente justificative și neexistând obiecții din partea CJ Brașov în ceea ce privește prestarea serviciilor în cadrul respectivului proiect cultural.
În ședința de plen de săptămâna aceasta, aleșii ar urma să scadă din evidențele contabile suma declarată inițial drept prejudiciu, astfel ca să nu rămână cu ea „pe cap”.