Compania Lidl continuă demersurile în vederea deschiderii de noi magazine la poalele Tâmpei, după ce spațiul din apropierea Paradisului Acvatic este aproape de finalizare. Astfel, retailer-ul vrea să se concentreze spre zona Astra, mai întâi, unde va construi un supermarket în vecinătatea terminalului RATBV de pe Poienelor, respectiv pe un teren ce a aparținut fabricii Roman SA, pe care omul de afaceri Ion Niculae îl folosea pe post de heliport). În vederea depunerii documentației pentru autorizația de construire Lidl a obținut certificatul de urbanism pentru amenajările pe care și le propune în acest perimetru. În ceea ce privește soluția de circulație avizată pentru noul magazin, aceasta prevede două accese, unul dinspre str. Poienelor, înainte de terminalul RAT, și unul dinspre prelungirea str. Poienelor, vizavi de accesul spre Kaufland. Suprafața de teren pe care se va amenaja supermarket-ul este de 5.884 mp.
Un alt magain Lidl ar urma să fie construit în perimetrul fostei platforme industriale IUS, care a rămas pârloagă de mai mulți ani, după ce proiectele imobiliare propuse nu s-au mai concretizat, iar altul în zona intersecției străzilor 13 Decembrie cu Nicolae Labiș.