Stiri Brasov, Turism

După ce au cumpărat 25.000 de hectare de pădure în munţii Făgăraş, Piatra Craiului şi Leaota pentru a le proteja, soții Promberger au lansat Travel Carpathia, o rețea de observatoare, pentru a admira fauna zonei

Într-o perioadă în care toţi am ajuns să ne temem de izolare, Travel Carpathia, proiect lansat de doi străini, un neamţ şi o austriacă, în Carpaţii româneşti, ne arată de fapt că izolarea în natură nu este altceva decât o formă de evadare, poate cea mai pură din câte există.

„Povestea noastră (a Travel Carpathia – n. red.) a început odată cu Fundaţia Conservation Carpathia, în anul 2009, un ONG românesc fondat de 12 filantropi şi conservaţionişti. Încă de la înfiinţare, scopul principal a fost oprirea tăierilor ilegale de pădure, precum şi crearea unei zone protejate cu natură sălbatică de talie mondială în sudul Carpaţilor româneşti, care să permită existenţa în linişte a animalelor sălbatice“, spune Simona Bordea, manager de turism al Fundaţiei Conservation Carpathia.

Pilonii proiectului sunt însă doi oameni ai muntelui pasionaţi, Christoph Promberger (Germania, silvicultor) şi Barbara Fuerpass (Austria, biolog). Simona Bordea povesteşte că aceştia au venit pe rând în România, în 1993, respectiv 1995, pentru un studiu de cercetare a lupilor.

„S-au cunoscut şi s-au căsătorit în România, şi-au întemeiat o familie în judeţul Braşov, iar în momentul în care pădurile din zona lor de studiu au început să fie ameninţate de tăierile masive ale proprietarilor cărora statul român le-a retrocedat terenuri (inclusiv în parcuri naţionale), au simţit nevoia să facă ceva. Astfel s-a născut ideea protejării prin cumpărare”, notează suplimentul După Afaceri al zf.ro.

În momentul de faţă, Fundaţia protejează 25.000 de hectare de pădure în munţii Făgăraş, Piatra Craiului şi Leaota.

În realitate, ce fac soţii Promberger în România este de fapt o reeditare a poveştii de succes a soţilor Tompkins, care au creat împreună cu guvernele statelor Chile şi Argentina cea mai importantă reţea privată de parcuri naţionale de pe glob.

Douglas Tompkins, decedat în 2015, este omul din spatele The North Face şi Esprit, prima fiind una dintre cele mai cunoscute firme specializate în producţia de echipamente outdoor. Cea de-a doua sa soţie, Kristine McDivitt Tompkins, este CEO-ul Patagonia, un alt brand de echipamente outdoor, aceasta fiind partenera sa în aventura parcurilor din Chile şi Argentina.

„Viziunea lor este de a crea în România cel mai mare şi sălbatic parc naţional acoperit de păduri de pe continentul european: Parcul Naţional Munţii Făgăraş, de 200.000 de hectare“, explică Simona Bordea intenţia soţilor Promberger pentru zona Carpaţilor.

Una dintre particularităţile Carpaţilor, şi poate şi cel mai mare blestem, sunt pădurile continue, fără graniţe, care atrag deopotrivă populaţii spectaculoase de mamifere mari, dar şi drujbe nemiloase. Carpaţii sunt de fapt recunoscuţi la nivel european pentru că sunt casa unora dintre cele mai mari populaţii de carnivore de dimenisiuni mari.

Acesta fiind contextul, fundaţia a lansat şi un program de afaceri verzi, Travel Carpathia, iniţiativă care funcţionează acum ca un liant între frumuseţea muntelui şi călătorul altfel.

„Printre pilonii principali ai fundaţiei – conservare, reconstrucţie ecologică, monitorizare faună sălbatică, relaţii cu comunităţile locale – se numără şi programul de afaceri verzi. Astfel, fundaţia se implică în crearea de oportunităţi economice durabile pentru comunităţile locale, pornind de la propriile modele de ecoturism.“ Entitatea care se ocupă de aceste afaceri verzi se numeşte Travel Carpathia.

Din această categorie de afaceri verzi face parte o reţea de patru observatoare de faună sălbatică în Munţii Făgăraş, promovate sub forma unor tururi all-inclusive în care oaspeţii beneficiază de cazare cu pensiune completă (preparate din produse locale) la unul dintre observatoare, transport local, drumeţii, fiind însoţiţi de un ghid specializat şi autorizat.

„Conexiunea cu natura, liniştea din sălbăticie, dar şi confor­tul din aceste cabane eco-friendly fac din aceste tururi nişte experienţe unice şi memorabile pentru vizitatorii noştri de pretutindeni!“

De exemplu, punctul de observare Bunea este amplasat deasupra lacului Pecineagu, cu o privelişte spectaculoasă asupra munţilor Făgăraş şi Iezer-Păpuşa.

Din acest punct de observare pot fi zărite populaţii de urşi, lupi, cerbi sau bizoni. La sosire, oaspeţii sunt întâmpinaţi cu un pahar de şampanie şi o gustare uşoară. Spre apus, începe activitatea de urmărire. Cina este compusă doar din produse locale. Spre răsărit începe o nouă sesiune de observare a sălbăticiunilor, totul în siguranţă, în compania unei căni de ciocolată caldă şi a pădurii. Urmează apoi micul dejun şi o drumeţie, iar la prânz are loc un picnic, şi el tradiţional, din produsele locului.

Doar 6 oaspeţi pot fi găzduiţi în acest refugiu unde nu veţi avea semnal, dar veţi avea luxul uneia dintre cele mai curate interacţiuni cu natura.

„Toate construcţiile noastre respectă liniile arhitecturale tradiţionale, sunt în armonie cu natura, materialele folosite fiind prietenoase cu mediul. Datorită particularităţilor tururilor, la observatoarele de faună găzduim grupuri mici de până la 6 persoane, pentru a oferi experienţe personalizate şi autentice în sălbăticie. Astfel, acestea sunt potrivite pentru familii cu copii, cupluri sau solo travelers îndrăgostiţi de natură şi dornici de a se afla pentru câteva zile în afara radarului.“ 

Dincolo de reţeaua de observatoare, Travel Carpathia mai include şi ferma Cobor. „Ferma de Biodiversitate Cobor, aflată în Podişul Transil­vaniei, este un loc care îmbină perfect păşuni cu valoare naturală ridicată, conservarea biodiversităţii, agricultură ecologică şi e o destinaţie ideală pentru turism şi afaceri. Oaspeţii noştri au posibilitatea să se împrietenească cu caii şi Surele de stepă, o specie de vite foarte rară, precum şi cu Ciobăneştii Carpatini pe care îi creştem la fermă.“

Simona Bordea mai spune că Ferma de Biodiversitate din Cobor dispune de două case de oaspeţi proaspăt renovate în stil rustic, dar cu dotări moderne.

„În timpul şederii, oaspeţii noştri se vor bucura de preparate tradiţionale naturale, având posibilitatea, de asemenea, să exploreze Colinele Transilvaniei la pas, cu bicicleta sau chiar într-o plimbare cu căruţa. Totodată, ei pot alege tururi ghidate de botanică, birdwitching (privitul păsărilor) şi wildlife watching (observarea vieţii sălbatice) pentru a se bucura din plin de timpul petrecut acolo!“

Iar proiectul merge mai departe cu un centru de educaţie ecologică în Richita. „Acolo vom organiza tabere atât pentru elevii de la şcolile din zonă, cât şi pentru cei din străinătate care doresc să în­veţe mai multe despre proiectul Carpathia. De asemenea, ne dorim să punem bazele unei colaborări cu pensiunile locale sub forma unei platforme care promovează locaţiile verzi din jurul Munţilor Făgăraş.“

Ideea este de a avea o economie verde, sustenabilă în această zonă. „Credem cu tărie că natura şi comunităţile locale sunt în strânsă legătură, iar programele noastre de ecoturism îşi propun să îmbine cu succes aceste două aspecte esenţiale. În acelaşi timp, valorile naturale şi culturale promovate sunt păstrate şi transmise generaţiilor următoare.“

Iar această continuitate ar trebui să ducă la atingerea unui obiectiv, acela de a crea un nou parc naţional reprezentând o zonă sălbatică de clasă mondială, un exemplu de conservare în Europa.

3 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Francezii de la Leroy Merlin au dat cinci milioane de euro pe clădirea Praktiker unde vor deschide al doilea magazin
Francezii de la Leroy Merlin au plătit 5,088 milioane de euro pe clădirea Praktiker din Brașov, intenționând să deschidă un
În plină pandemie, Sergiana a deschis două magazine, a lansat un program de livrări pentru reţeaua de comerţ şi a
Reţeaua de magazine Sergiana, parte a grupului cu acelaşi nume, are astăzi 58 de unităţi sub trei formate – supermarketuri,
Primăria Brașov se apucă de „afaceri imobiliare” și vinde un teren din Craiter
În ședința Consiliului Local Brașov din această vineri ar urma să fie dezbătut un proiect de hotărâre ce vizează vânzarea
Dotarea sălii de sport pentru persoanele cu dizabilități, în impas, din cauza lipsei ofertelor de la furnizori. Valoarea echipamentelor, estimată
Prin Programul de bugetare participativă lansat în acest an de Primăria Brașov, sala de sport de la fostul Liceu Astra
Fermierii de la Bio Carpathia deschid un magazin mobil la Brașov/ „Testăm conceptul la noi acasă, după care ne putem
Cooperativa agricolă Bio Carpa­thia, formată din 22 de fermieri care produc lapte, carne, fructe, legume şi miere, îşi pro­pune să
Spitalul Militar „Regina Maria” Brașov devine centru regional de depozitare a vaccinului anti-COVID
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că instituţia se va ocupa de
Prefectul Văsii îi amenință pe cei din HoReCa cu dosare penale dacă nu respectă legislația COVID-19
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a trimis astăzi o adresă către administratorii structurilor de primire turistice din județ. „Având
37 de piloți amatori și-au testat mașinile pe un traseu de lângă fostul Stadion Municipal. Conducătorul unui Audi S3, câștigătorul
A treia etapă a sezonului cu numărul șase Promo Rally powered by Total s-a desfășurat Duminică, pe tradiționalul traseu amenajat
Anchetă disciplinară la Spitalul de Pneumoftiziologie, după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la o „afacere funerară”
În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora la Spitalul de Pneumoftiziologie s-ar face afaceri pe seama persoanelor decedate
Auchan va începe să vândă smartphone-uri recondiționate la prețuri reduse
În Auchan Titan și Auchan Drumul Taberei, din București, se desfășoară un proiect pilot în care sunt comercializate peste 10
Cărți la împrumut de la Bibliotecă, printr-un pachetomat asemănător easy-boxurilor. Le aduceți înapoi când se redeschide instituția pentru public
Biblioteca Județeană „George Barițiu” a achiziționat un pachetomat pentru cărți pentru sediul central, un fel de aparat de tipul easy-boxurilor
O nouă licitație, de peste 420.000 de lei, pentru a creiona regulile de urbanism în zona centrală. Proiectantul desemnat inițial
Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru  actualizarea Planului urbanistic zonal „Zona istorică Braşovul Vechi” şi a Planului urbanistic
Magnolia își lansează propriul serviciu de delivery, fără taxe de livrare, în condiții de maximă igienă și siguranță
Magnolia Delivery îți aduce food-courtul acasă. Tu comanzi liniștit orice ai poftă din meniurile Cartofisserie, Dei Frati, Haplea, MaPizza și chiar și Electric, iar Magnolia Delivery îți livrează
Consumatorii de gaz vor finanța prin facturile lor noile racordări la rețea. Guvernul nu are încă o estimare a sumelor
Guvernul nu are în momentul de față o estimare a sumelor pe care consumatorii de gaz le vor plăti ca
Și linia RATBV 9, cu traseul Rulmentul – Coresi – Independenței – Municipal, va fi electrificată/ Al 17-lea autobuz electric
După ce zilele trecute a fost livrat către RATBV cel de-al 17-lea autobuz electric SOR, începând de joi, 26 noiembrie
Polițiștii brașoveni au amendat 25 de persoane care au ieșit la plimbare noaptea pentru „a admira peisajul hibernal”
Polițiștii au desfășurat în weekend noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone
COVID-19: 302 cazuri noi la Brașov, care ajunge la 16.993 de îmbolnăviri/ În țară au fost depistate 4.207 cazuri noi
Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
IMM-urile brașovene care vor să se dezvolte pe piața rusă pot participa gratuit la un webinar online organizat de CCIBV
Camera de Comerț și Industrie Brașov, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Moscova- Comisia pentru afaceri Externe, organizează un
Soarta sportului brașovean, în dezbatere publică. Primarul Coliban vrea să afle care sunt problemele cu care se confruntă cluburile sportive,
După ce în ultimele săptămâni primarul și cei doi viceprimari au avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai învățământului public
FOTO 2 căsuțe de lemn în formă de A, cazări în stilul scandinav la poalele munților Bucegi cu vedere spre
Complexul Hai la Munte, Bran este format din 2 căsuțe de lemn, în forma literei A, cu una dintre fațade