Consilierii locali brașoveni s-au întrunit în această dimineață într-o ședință de îndată pentru a aproba protocolul prin care se va preda Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltarii și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii terenul în suprafaţă totală de 12.9704 mp în vederea finanțării și construcției Sălii Polivalente. Un alt proiect aprobat a fost și cel de aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului, care ar urma de asemenea să fie predat CNI.
„După transmiterea acestor proiecte în Comitetul tehnico-economic al ministerului se vor evalua detaliile, după care se va emite hotărârea de Guvern prin care obiectivul va fi finanțat din bugetul Ministerului Dezvoltării prin CNI. Este un pas procedural important, deoarece vorbim de o investiție de anvergură. Pe lângă oportunitatea realizării acestui obiectiv, va genera plus valoare pe mai multe planuri, respectiv locuri de muncă , facilități, dar va genera și alte posibilități de natură economică”, a explicat primarul George Scripcaru.
Conform indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiției, incluzând și amenajările adiacente sălii, proiectare, dar și utilități este de 83.518.791,49 euro (404.556.674,10 lei). Construcția efectivă a sălii are însă o valoare de 52.548.436,99 euro (254.539.373,92 lei). Din valoarea totală, de la bugetul municipiului Brașov ar urma să se asigure o finanțare de 2.923.051,25 euro (14.158.967,94 lei).
Astfel, proiectantul propune realizarea unei săli polivalente pe amplasamentul fostului Stadion Municipal cu o capacitate de 10.059 de locuri în condițiile unei utilizări flexibile, destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor activităților culturale, care să permită omologarea sălii la standarde naționale și internaționale și care sa asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive, concrete si alte activități. În cadrul Salii Polivalente se va realiza și o sală de antrenament, care este de asemenea dotata cu tribune pentru public cu o capacitate de 1152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.
Cum a fost proiectată Polivalenta, în conformitate cu detaliile oferite în proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici:
Având in vedere natura terenului rezultata din studiul geotehnic, fundația Salii Polivalente va fi construita pe o structura de piloti și va fi dezvoltată pe patru nivele:
– Subsolul este nivelul unde se realizeaza accesul in incinta de joc a salii de sport si salii de incalzire si la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La acelasi nivel sunt accese la zonele VIP, presa si adiministratie, conectate cu parcarile special rezervate si separate de accesele publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artisti. Aditional, se gasesc spatii tehnice si de aprovizionare pentru serviciile publice. Parcajul subteran va asigura 72 locuri de parcare pentru presa, sportivi, administratie si VIP, dintre care 6 locuri sunt pentru persoane cu dizabilitati. La exterior, se vor asigura 10 locuri de parcare auto si 2 locuri pentru autocare in lungul aleii carosabile de pe latura sud-vestica a terenului.
– Parterul este nivelul unde se realizeaza accesele in cladire pentru public, cu spatii comerciale de inchiriat si servicii de bar, acces la grupuri sanitare si distributia pe verticala a spectatorilor pe cele 8 grupe de scari, pana la etajul 1.
– Mezanin este dedicat publicului, avand spatii pentru grupuri sanitare, trei zone cu logii pentru acces in exterior, patru sali de conferinte, doua de 129 locuri si doua de 60 locuri, iar ca spatii anexa cuprind baruri, garderobe, logii pentru fumatori si grupuri sanitare. In zona sudica se regasesc spatii tehnice si o zona de bucatarie pentru serviciul de restaurant de la etajul urmator.
– Etajul 1 este alocat atat publicului cat si persoanelor VIP si presei, acestea din urma beneficiind de o zona cu acces separat, care este deservita de bar, restaurant si terasa adiacenta unei zone inierbate, necirculabila, de peste sala de incalzire. Atasata zonei de alimentatie, e propusa o bucatarie, spatii de depozitare si spatii tehnice.
Amenajari exterioare
Se vor realiza amenajari exterioare, cuprinzand zone verzi, alei pentru circulatie pietonala si carosabila, accese, promenade, zone de odihna destinate pietonilor, servicii, restaurant, etc.
Spatiile din afara Salii Polivalente au fost tratate intr-un Studiu peisagistic care va cuprinde amenajarea zonelor verzi, a zonelor de promenada, recreere, odihna, piste de biciclete etc.
Se vor executa lucrări de amenajare exterioara si se vor executa lucrari de refacere a carosabilului, trotuarelor si aleilor din zona afectata de santier. Se va prelungi pista de biciclete existenta in zona.
Se vor amenaja drumuri noi de acces pentru toate autovehiculele in functie de necesitati.
Se vor realiza construcții constând in: totem, case de bilete, umbrare si gradene terasate.
Echipare edilitara
Cladirea se va racorda la retelele edilitare din zona.
Asigurarea cu apa potabila pentru nevoi gospodaresti si pentru refacerea rezervei de incendiu se va face de la reteaua publica din zona sau extinderi ale acesteia, prin intermediul unui bransament de apa si a caminului de apometru ce va fi amplasat la limita de proprietate.
In interiorul incintei reteaua de canalizare se va realiza in sistem separativ.
Evacuarea apelor uzate menajere si a apelor pluviale se va face gravitational la retelele publice de canalizare menajera si pluviala din zona sau extinderi ale acestora, prin intermediul caminelor de racord.
Descrierea functionala:
Constructia salii polivalente va permite desfasurarea urmatoarelor activitati:
– sporturi (arena principală şi spaţii anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball, box, atletism usor (în sală), gimnastică, tir sportiv, atletică grea (haltere), scrimă, karate, judo, aikido şi alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Terenul de sport vor avea un sistem de pardoseala din parchet, demontabil, multisport, agrementata FIBA- pentru practicarea sporturilor internationale. Pentru competitiile de handbal, peste pardoseala din parchet, demontabil, multisport, agrementata FIBA se va instala o pardoseala demontabila din PVC.
– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiţii internaţionale de dans, adunări religioase, congrese, simpozioane, vernisaje etc
Sunt asigurate toate cerintele legate de accesul, circulatia si dotarile necesare persoanelor cu handicap locomotor conform normativelor in vigoare.
Sunt asigurate cerintele pentru prevenirea si stingerea incendiilor: senzori de detectie fum si incendiu, instalatie hidranti interiori si instalatie de sprinklere, rezerva de apa pentru incendiu.
Eficienţa energetică
Au fost implementate soluţii tehnice nepoluante care să asigure o performanţă energetică cât mai bună: pompe de caldura, panouri fotovoltaice, panouri solare. Incalzirea, racirea, controlul umiditatii, filtrarea aerului, aportul de aer proaspat va fi asigurat de instalatii complexe de ventilatie compuse din pompe de caldura cu sonde geotermale, cazane pe gaz si chillere racite cu apa.