Aseară, în jurul orei 22.40, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov au oprit în trafic o persoană de sex feminin care conducea un autoturism, cu foarte mare viteză, în parcarea mare din stațiune.
Când autovehiculul s-a oprit, polițiștii au avut o mare surpriză. La volan era o fetiță de 14 ani din Săcele. „Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere», instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.