Primăria Săcele a început demersurile pentru construirea unui cimitir municipal. Edilii susțin că investiția este imperios necesară, ținând cont de gradul mare de ocupare a cimitirelor de pe raza municipiului Săcele și a imposibilității extinderii cimitirelor din cartiere.
„Acesta va deservi toate confesiunile religioase din municipiu și urmează să fie amplasat în prelungirea actualului cimitir de pe strada Târlungului, pe o suprafață de 10 ha. Zona respectivă este formată din terenuri agricole, aflate în proprietate privată, care urmează să fie expropriate”, au explicat reprezentanții Primăriei Săcele.
Contractul pentru realizarea Planul Urbanistic Zonal „Cimitir Municipal” a fost semnat, în continuare urmând să se treacă la celelalte etape necesare realizării investiției.