Social, Stiri Brasov

Conducerea Spitalului Județean: Avem personalul necesar deschiderii secției ATI modulare COVID-19, dar suplimentar se vor detașa cadre și din alte spitale. Actuala secție intră în conservare

În contextul în care pe 21 august ar urma să se finalizeze amenajarea spitalului modular ATI din curtea Județeanului, conducerea unității sanitare împreună cu Direcția de Sănătate Publică au întocmit schema de personal, astfel încât cele 28 de paturi să devină funcționale în cel mai scurt timp. „Cu personalul pe care îl avem acum putem să funcționăm. Practic, vom lucra cu personal și din alte secții, nu doar din Secția ATI, dar ținând cont că și oamenii obosesc, mai au concedii,  vom aduce personal nou pentru a fi schema completă. Împreună cu DSP vom putea detașa personal din alte zone”, a explicat directorul medical al Spitalului Județean, dr. Cătălin Mișarcă. Acesta a precizat că pentru funcționarea acestei secții sunt necesare 28 de asistente, 28 de infirmiere și 7 medici.

Acum sunt 20 de paturi ATI pentru pacienți cu alte boli și 15 paturi ATI pentru pacienți cu COVID-19, potrivit conducerii Spitalului Județean.

Directorul DSP Brașov, Andrea Neculau, a precizat că paturile ATI existente pentru tratatarea pacienților cu COVID-19, care sunt într-un alt corp al Județeanului, vor fi puse în coservare, iar în cazul în care epidemia evoluează în mod negativ vor redeveni funcționale. „Practic, vor exista 28 de paturi nou amenajate în unitatea modulară, cele existente vor fi în conservare. Eu ca și reprezentant al DSP vă asigur că voi aduce personal detașat și din alte unități, în condițiile în care vom avea deficiențe. Nu există paturi, nu există clădiri fără resursa umană care să le deservescă, iar aceasta este în curs de indentificare, însă unitatea modulară va putea funcționa cu personalul existent la Spitalul Județean”, a explicat dr. Neculau.

Și în ceea ce privește echipamentele necesare echipării noilor paturi ATI, o parte sunt disponibile deja pe stocul spitalului, iar restul vor fi livrate prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență. „Toate condițiile de dotare și echipare sunt prezente. Proiectul a început de anul trecut. Terapia Intensivă e un subiect vechi. Avem 4.000 de bolanvi COVID-19, dar avem zeci de mii de bolnavi cu alte patologii. Acum, suntem într-un vârf de epidemie și avem nevoie de o secție ATI specială pentru aceasta. La Spitalul de Boli Infecțioase, cu ajutorul unor donații, se încearcă amenajarea a 5 paturi cu suport ventilator, nu un ATI în adevăratul sens al cuvântului, dar ei nu au anestezist. De aceea concentrăm aceste resurse în spitalul modular. Să nu mai cheltuim energie și bani, ci să adunăm speicaliștii în această unitate modulară. Trebuie să ne adaptăm în fiecare moment”, a adăugat directorul DSP.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Cinefilii brașoveni vor putea viziona 7 scurtmetraje despre comunitate, empatie și curaj, în data de 30 septembrie, la Centrul Cultural
Centrul Cultural Reduta dorește să dezvolte creativitatea publicului tânăr prin prezentarea unor scurtmetraje realizate de către Asociația Oricum, inițiatoarea proiectului
Doripesco deschide încă un restaurant și un magazin „La Doi Pași” în Feldioara
Compania Doripesco, controlată direct şi indirect de omul de afaceri braşovean Dorin Crizbăşan își continuă strategia de dezvoltare a afacerilor
FOTO Promenada de Sub Tâmpa, transformare radicală: de la zone de fitness, la jocuri pe asfalt și un loc special
Prima etapă de transformare a Aleii de Sub Tâmpa într-un loc de promenadă și de petrecere a timpului liber a
Un pianist cu experiență la Viena va conduce Filarmonica Brașov. A cântat pe aproape toate scenele mari din Europa, China
Primarul George Scripcaru le-a comunicat astăzi angajaților Filarmonicii Brașov, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în sala Patria,
Curtea Constituțională a României a decis astăzi dublarea alocațiilor copiilor, în loc de creșterea etapizată a acestora
Curtea Constituțională a României a respins astăzi sesizarea Guvernului și a decis că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute
Avocații vor putea certifica documente și solicita înscrisuri, precum cazier judiciar sau acte de stare civilă, în calitate de reprezentant
Avocații vor putea certifica o serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, precum cea solicitată
Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov sunt orașele cu cele mai bune servicii de guvernare electronică oferite cetățenilor – studiu al Universității
Orașele Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Buzău și Oradea stau cel mai bine la capitolul serviciilor de guvernare electronică oferite cetățenilor, dintre
Brașovul, pe lista „zonelor de risc” a autorităților germane, alături de alte 11 județe din România. Cei care călătoresc în
Ministrul Afacerilor Exterme a transmis faptul că autoritățile germane au inclus pe lista „zonelor de risc” 12 județe din România,
COVID-19: Brașovul sare de 5.720 de îmbolnăviri, după încă 61 de infecții depistate
1639 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din 24703 teste prelucrate, iar alte 41 de decese
5 scandalagii dau „cu subsemnatul” la Poliție, după răfuiala și circul din această dimineață de la Brintex. A fost de
Din primele cercetări efectuate de către polițiștii brașoveni ca urmare a răfuielii din această dimineață din zona comeplxului comercial Brintex,
Primul concert rock la Brașov după 6 luni: Coma cântă sâmbătă în Kruhnen Musik Halle
Fanii rock-ului alternativ vor avea parte de un excelent concert acustic al îndrăgitei trupe Coma! Contribuie și tu la bucuria revenirii concertelor live prin
Ofertă „electorală”: un loc de parcare din Avantgarden, oferit gratuit timp de o lună, dacă se schimbă primarul
Un locuitor din cartierul Avantgarde are o ofertă de nerefuzat pentru vecinii săi. Acesta are disponibil pentru închiriere un loc
Un bărbat de 60 de ani, victimă în răfuiala din această dimineață de la Brintex
În jurul orei 10,10, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu
Producătorul de hârtie DS Smith lansează un program de educație ecologică în școlile din Zărnești
DS Smith, lider în producția de ambalaje sustenabile, lansează un proiect pilot de educație ecologică în școlile gimnaziale din Zărnești,
Răfuială cu săbii în incinta complexului comercial Brintex. Intervin mai multe echipaje de poliție și ale trupelor speciale
Zona Brintex a fost împânzită de forțele de ordine în această dimineață în jurul orei 10.30, după izbucnirea unui incident
Cazurile de COVID – 19, pe Google Maps. Utilizatorii vor vedea unde este epidemia în creștere
Google a anunţat miercuri o nouă funcţie a serviciului Google Maps, care va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o
16 sportivi din lotul național de judo, internați la Spitalul CFR Brașov, după ce au fost depistați cu COVID-19. Ei
Numărul cazurilor pozitive de coronavirus în rândul sportivilor de la loturile naţionale de judo a crescut la 22 în urma
Germanii de la Miele Tehnica au produs, la Feldioara, componente pentru electrocasnice de peste 60 de milioane de euro în
Fabrica din Feldioara a grupului german Miele a ajuns la afaceri de 291,79 milioane de lei (peste 60 de milioane
Tucano Coffee deschide a doua locație din Brașov în AFI. Probabil pe 21 octombrie
Lanțul de cafenele Tucano se va extinde din 21 octombrie, odată cu deschiderea AFI Brașov, cu cea de-a doua cafenea
Date statistice: Brașovul, la coada clasamentului în ceea ce privește construcția de locuințe noi în perioada 1990 – 2019
În România, au fost construite în perioada 1990 – 2019 aproximativ 1,22 milioane de locuințe noi, reprezentând doar 13,4% din