Polițiștii brașoveni și comisarii Gărzii Forestiere au oprit în noaptea de duminică spre luni, în Prejmer, un autocamion cu semiremorcă, care era încărcat cu material lemnos.
Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că autovehiculul în cauză transporta o cantitate mai mare de material lemons decât valoarea înscrisă în avizele de însoțire a mărfii.
S-a procedat la cubarea materialului lemons, rezultând un plus de 7,39 mc cherestea rășionoase, în valoare de peste 5.300 lei.
În temeiul prevederilor Legii nr. 171/2010-Rep, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei, fiind dispusă totodată confiscarea cantității de 7.39 mc material lemons.