Călin Popescu a transformat, după cum spune chiar el, o idee în produsul vandabil – Oglinda VAHA. Vaha este o firmă germană fondată în iunie 2019, care a lansat oglinda de exerciţii fizice – aceasta ţine practic locul antreprenorului personal, dar şi dispozitivelor de care utilizatorii ar avea nevoie de obicei într-o sală de sport. Mare parte a echipei are ADN românesc, dar a cofondat firma împreună cu partenera sa de afaceri Valerise Bures, actualul CEO.
La VAHA, majoritatea echipei software este în Cluj-Napoca ( 20 de oameni). Sediul central şi restul de oameni tech şi product sunt în Berlin, iar echipa hardware este în Shenzhen, China. Recent au început să lucreze cu parteneri locali din România şi în zona de hardware, încheind un parteneriat cu brașovenii de la Allview pentru asamblarea acestor oglinzi. „Cu siguranţă luăm în calcul calcul expansiunea pe piaţa din România, unde vedem un comportament de consum interesant şi credem că produsul nostru se pliază bine pe piaţa produselor premium. În acest moment încercăm să ne stabilizăm poziţia pe piaţa din Germania, urmând o serie de pieţe mai mari”, spune Călin Popescu.
„Noi vrem ca oglinda VAHA să devină al treilea ecran important din vieţile oamenilor după televizor şi telefon, şi să reprezinte un punct central de interacţiune şi inters în casele oamenilor pentru comunicare, sănătate şi entertainment”, descrie el acest produs.
Până în prezent, Vaha a obţinut finanţări de peste 20 milioane de euro.
Compania Allview a încheiat în prima jumătate a anului 2020 un parteneriat cu VAHA, producător german de oglinzi inteligente. Compania germană este dezvoltatoarea unui dispozitiv de fitness personalizabil, care îi ajută pe utilizatori să se mențină într-un proces continuu de dezvoltare fizică și mentală, prin conectarea cu un antrenor personal. Oglinda folosește tehnologii precum: Machine Learning, AR, AI, Motion Alaysis, Real Time Movement Analysis, Cloud, Mobile și Embedded.
Scopul acestui proiect îl reprezintă reinventarea conceptului de antrenament și integrarea acestuia în activitățile de acasă, cu ajutorul tehnologiei. Noua categorie de produse oferă experiențe atât în zona de fitness, cât și în zona de entertainment, putând fi utilizate chiar și ca mijloace de comunicare. Aceste aspecte vizează poziționarea produsului într-un punct central din fiecare casă și transformarea lui într-o nouă zonă de interacțiune și conectare cu lumea din exterior.
„Am purtat discuții avansate cu o mulțime de producători de pe piața Europeană și cea Asiatică, însă după runde lungi de verificări și cercetări am găsit în Allview partenerul ideal pentru construirea unui produs premium la un preț optim. În același timp, experiența variată în zona IT&C și mai ales multitudinea de device-uri produse și vândute de Allview ne-a făcut să luăm decizia de a lucra împreună. Construim un nou tip de produs, sau mai bine spus o nouă categorie și vrem să fim percepuți de către clienții noștri ca o soluție premium și complet integrată, de la prima experiență cu hardware-ul până la cele mai mici elemente din partea software. Nu construim doar un produs, ci un brand și o companie cu ambiții globale de lider. Dorim să nu existe grad de comparație între noi și competitorii veniți de peste ocean (SUA). Allview este partenerul ce până acum ne-a surprins plăcut, ne-a arătat că poate și a aderat la viziunea noastră.” a declarat Călin Popescu, Co-fondator și CTO VAHA Compania Allview este conectată la principalele tendințe din industria IT&C, mobilizându-și resursele în vederea dezvoltării portofoliului de produse pe baza feedback-urilor primite din piață.
Specialiştii Allview contribuie substanţial la construirea succesului pe termen lung al clienţilor, prin implicarea în proiectele dezvoltate a know-how-ului și vastei expertize aplicabile într-o varietate de domenii. Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, în anul 2011, primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. În 2017 Allview a dezvoltat primul smartphone cu asistent vocal în limba română – AVI, iar la finalul lui 2018 a fost semnat contractul cu Google™ pentru comercializarea Smart TV-urilor cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Brandul Allview este prezent pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia.