Primăria Brașov a lansat licitația în vederea demarării lucrărilor de amenajare a trei trasee de mountain bike în Masivul Postăvarul, după ce în primăvară a obținut autorizația de construire pentru cei 10 kilometri de piste.
Cele trei trasee vor face legătura între Poiana Braşov – Poiana de Jos, iar valoarea lucrărilor este de 1,33 milioane de lei, ofertele fiind așteptate până în data de 24 august. Două dintre acestea vor putea fi utilizate doar pentru coborâre, fiind localizate în partea vestică a domeniului schiabil, între pârtiile Subteleferic și Lupului. Cel de-al treilea va avea un grad de dificultate redus și va avea ca punct de plecare zona Hotelului Ruia și va fi destinat familiilor cu copii. Contractul ar urma să se deruleze pe o perioadă de 50 de luni. La începutul lui septembrie, printr-un parteneriat între Primărie și Asociația Club Sportiv NH Bike ar urma să fie deschis un alt traseu dedicat iubitorilor acestui sport.
Care sunt traseele ce vor fi amenajate în cadrul acestui proiect estimat la 1,33 milioane de lei:
- Traseul de mountain bike nr. 1 – dificil. Are lungimea de 3141.60m şi face legătura între staţia superioară a telegondolei şi staţiile inferioare ale telegondolei şi telecabinei Kanzel. Acesta se desprinde spre dreapta din drumul ce face legătura între staţia superioară a telegondolei şi pârtia Lupului, la 6 m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia, merge aproximativ paralel cu acesta, după care intră în pădure.
Traseul de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 189 curbe circulare cu raze cuprinse 3 m şi 250 m, a căror lungime cumulată de 1940.41m, reprezintă 62% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Din punct de vedere al vizibilităţii, putem spune că elementele geometrice ale traseului, condiţiile topografice şi vegetaţia permit asigurarea unei distanţe medii de vizibilitate de 15 m. Pentru menţinerea vizibilitătii în lungul traseului, se vor inspecta periodic traseele de biciclete şi se va îndepărta vegetaţia şi crengile ce intră în gabaritul de liberă trecere a pistei.
Pentru creşterea gradului de dificultate al traseului s-au prevăzut următoarele construcţii specifice ciclismului montan:
– cinci variante alternative de traseu în lungime totală de 171m, care se deprind şi revin in traseul principal pe anumite sectoare. Pe traseul variantelor alternative 2 şi 3 sunt două drop off-uri naturale cu înălţimea de 1.4-2.1m.
– două tabletop-uri, destinate săriturilor;
– un step up destinat săriturilor în urcare;
– două drop off-uri artificiale pentru sărituri în cădere;
– o pasarelă din lemn;
- Traseul 2 – ușor. Are lungimea totală de 4070.60m, cu poziţia de start a traseului asemănătoare cu a celorlalte două trasee, şi punctul final, staţia inferioară a telegondolei. Acesta porneşte la 6 m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia şi continuă pe drumul de acces la pârtia Lupului. După intersecţia cu axul telescaunului 6CLD, traseul îşi schimbă orientarea şi continuă printr-o succesiune de serpentine orientate pe direcţie nord-vestică, în afara şi interiorul pădurii până în jurul km 3+670, unde intră pe traseul drumului Albastru şi continuă până la staţia inferioară a telegondolei .
Din punct de vedere al amenajării în plan, traseul pistei de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 199 de curbe circulare, cu raze cuprinse 3 m şi 200 m, a căror lungime cumulată de 2315.39 m, reprezintă 57% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Şi în cuprinsul acestui traseu au fost proiectate construcţii specifice, pentru creşterea gradului de dificultate al traseului, după cum urmează:
– două step up-uri;
– un drop off.
- Traseul 3 – mediu, Are lungimea totala de 3936.16 m, este cel mai îndepărtat traseu din cele trei trasee.
Acesta se suprapune pe primii 130 m peste traseul 2, dupa care se desprinde spre stanga si continua in interiorul padurii, după care traverseza drumul existent si reintra in padure continuand cu un traseu sinuos. Din această lungime, 395.35 m sunt amenajaţi în lungul pârtiei Lupului, pe partea stângă a acesteia.
Traseul pistei de biciclete se prezintă mai putin sinuos decat celelalte doua trasee, fiind alcătuit din 150 curbe circulare cu raze cuprinse 4 m şi 332 m, a căror lungime cumulată de 2004.51 m reprezintă 51% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Un comentariu
Oare nu exista nici o șansă de prelungire a perioadei de campanie electorala? Observ ca doar în campania electorala mai cade câte o „firmitura” de la masa „stăpânilor”. Deci, înainte de alegeri se fac promisiunile și peste 4 ani, înainte de următoarele alegeri se pun în funcțiune „lucrările”?
Nu de alta, dar sa știu dacă îmi fac speranțe sa merg și eu cu bicicleta pana ajung la pensie.