Social, Stiri Brasov

Avocatul Poporului: Internarea în spital nu ar trebui condiționată de testarea pentru COVID-19

Internarea într-o unitate spitalicească nu ar trebui condiționată de testarea COVID-19, afirmă Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.
„Persoanele care reprezintă urgențe medicale sau sunt programate pentru internare, nu trebuie să fie condiționate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil și de prezentarea rezultatului acestuia la internare, iar în situația în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de se adresa instanței judecătorești”, spune instituția condusă de Renate Weber.

Intervenția Avocatului Poporului vine după ce în presă au apărut informații privind persoane ce au reclamat faptul că li s-a cerut drept condiţie pentru internare să-şi facă înainte testul pentru noul coronavirus, așa că Ministerul Sănătății a fost întrebat despre situație.
Potrivit răspunsului primit au rezultat următoarele, se spune în comunicat:

  • referitor la solicitarea efectuării testului RT-PCR, potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 828/2020 cu modificările și completările ulterioare, la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistența medicală necesară pentru afecțiunea/afecțiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test. Pacienții care în urma triajului nu au motiv să fie considerați cazuri suspecte pentru infecția cu SARS-CoV-2 vor fi internați în secțiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între pacienți.
  • începând din data de 15.05.2020 au fost reluate internările și intervențiile chirurgicale programate, precum și activitatea din ambulatorii, iar în ceea ce privește situația pacienților care nu sunt suspecți COVID-19, în urma triajului, aceștia vor fi internați în secțiile aferente patologiei fără RT-PCR. Pacienții suspecți vor fi internați în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testați prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, testări decontate unităților sanitare prin Programul Național de Boli Transmisibile Prioritare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

16 sportivi din lotul național de judo, internați la Spitalul CFR Brașov, după ce au fost depistați cu COVID-19. Ei
Numărul cazurilor pozitive de coronavirus în rândul sportivilor de la loturile naţionale de judo a crescut la 22 în urma
Germanii de la Miele Tehnica au produs, la Feldioara, componente pentru electrocasnice de peste 60 de milioane de euro în
Fabrica din Feldioara a grupului german Miele a ajuns la afaceri de 291,79 milioane de lei (peste 60 de milioane
Tucano Coffee deschide a doua locație din Brașov în AFI. Probabil pe 21 octombrie
Lanțul de cafenele Tucano se va extinde din 21 octombrie, odată cu deschiderea AFI Brașov, cu cea de-a doua cafenea
Date statistice: Brașovul, la coada clasamentului în ceea ce privește construcția de locuințe noi în perioada 1990 – 2019
În România, au fost construite în perioada 1990 – 2019 aproximativ 1,22 milioane de locuințe noi, reprezentând doar 13,4% din
Contract de aproape 1 milion de lei pentru o nouă cârpire a șoselelor naționale ce traversează Brașovul
Drumarii brașoveni au semnat un nou contract subsecvent cu compania bucureșteană Viarom în vederea derulării unor lucrări de reparații pe
Ion Luca Caragiale a vrut să se exileze la Brașov și a încercat să dea mită, ca să devină profesor
Gândul de a se stabili în altă parte îl încercase de mult pe Caragiale – tatonase deja terenul în vederea
Brașovul după pandemie: În ultimul an, s-au pierdut peste 5.500 de locuri de muncă
Numărul salariaților din județul Brașov a scăzut cu 5.551 de persoane în ultimele 12 luni, arată datele Direcției Județene de
Iohannis: Nu văd motive pentru un așa numit lockdown. E foarte puțin probabil să revenim la starea de urgență
Președintele Klaus Iohannis susține că nu vede motive pentru o nouă perioadă de carantină. Cu un număr de infectări în
Încă un caz de coronavirus, depistat la Școala 1/ Fiul unei educatoare infectate săptămâna trecută, găsit pozitiv la testul COVID-19
Un elev de clasa a III-a, de la Școala Gimnazială nr. 1, a fost depistat, azi, cu coronavirus. Asta pe
Focare de COVID-19 la Mârzescu, la Spitalul Astra și la Zărnești. Avem 12 – 13 focare active în județul Brașov
Creșterea bruscă a numărului de cazuri este explicată de autorități prin înmulțirea focarelor active din județ. Potrivit unor surse din
Un nou caz de coronavirus, la Școala Gimnazială nr. 15
Un elev de la Școala Gimnazială nr.15 a fost confirmat cu coronavirus, marți după amiază. Potrivit purtătorului de cuvânt al
Elevii de clasa a XII-a vor învăța la propriu cum să treacă strada. Proiectul de educație rutieră finanțat de Primărie
Primarul George Scripcaru a avut o întâlnire cu reprezentantul Asociației ProRally Team – organizație care a propus, în cadrul procesului
17 spectacole, la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, în luna octombrie. Află programul pieselor de teatru
Spectacolele continuă și în octombrie, iar porțile Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov sunt deschise larg pentru doritori, oferind acestora, pe
FOTO Proiecțiile laser de aseară au fost comandate de Cristian Dide, un protestatar profesionist. Proiecția a fost întreruptă de Bogdan
Proiecțiile laser de pe Tâmpa, care transmiteau mesaje de genul „Mergi la vot”, „Țintește sus”, „Schimbarea e aproape” sau „Stop corupție”,
Euthyrox, medicamentul necesar celor cu afecțiuni ale tiroidei, ar urma să fie produs și la noi în țară
Premierul Ludovic Orban a declarat că România va încerca să introducă în fabricaţie medicamentul Euthyrox, care este vital pentru pacienţii
FOTO O taiwaneză s-a mutat în Brașov și și-a deschis prima ceainărie cu perle de tapioca din oraș: „Un client
Bubble tea sau ceaiul cu perle de tapioca reprezintă un lucru inedit în România, însă care a prins contur în
Soluții pentru depășirea crizei din industrie. Pentru a atrage investitori este însă nevoie de ofertă și din partea autorităților locale
Primarul George Scripcaru, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai autorităților publice centrale și locale și ai instituțiilor de
Poliția a deschis o anchetă în cazul „invitației” la vot proiectată pe Tâmpa
După ce aseară, pe Tâmpa au fost proiectate mai multe mesaje, în urma unei sesizări la 112 cu privire „spectacolul” luminos,
Pasiunea pentru agricultură l-a transformat din băiat de oraș în țăran. Cel mai apreciat soi, roșiile mici, nervoase și acide
Sunt cinci ani de când am norocul să mănânc cele mai bune roșii. Mare tupeu o astfel de declarație, știu,
USRPLUS susține comunitatea medicală pentru construirea Noului Spital al Brașovului
De 4 ani, Brașovul are undă verde să-și facă un spital clinic de urgență modern, multidisciplinar. De 4 ani, bătrânii