Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, că „pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar, iar pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la şcoală”. Vor exista trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor, iar felul în care va funcţiona fiecare unitate şcolară va fi stabilit la nivel de judeţ, astfel încât să existe o hotărâre „corectă pentru fiecare unitate şcolară” în parte.
„În funcţie de situaţia concretă, locală, se va decide dacă unitatea şcolară va funcţiona după scenariul unu, «Verde», cu risc mic sau deloc; după scenariul doi – «Galben», cu risc mediu; sau după scenariul trei – numit «Roşu», care înseamnă că şcoala se închide de tot. În consecinţă, pentru fiecare şcoală în parte, Comandamentul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia dacă se merge pe scenariul «Verde», asta însemnând că toţi elevii merg fizic la şcoală, se ţin cursuri normale; sau, dacă se merge pe scenariul trei – «Roşu», când nimeni nu merge la şcoală şi totul se desfăşoară online; sau scenariul «Galben», scenariul doi, de risc mediu, care înseamnă că o parte din activităţi se ţin în şcoală şi o parte se ţine în online”, a a arătat preşedintele în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni.
Scenariul „Galben” înseamnă, practic: „grădiniţele şi primarul merg la şcoală. Clasele VIII şi XII, care se pregătesc pentru examen, merg la şcoală, iar restul claselor, în funcţie de decizia şcolii, o parte vin la şcoală şi o parte nu, ca să facă loc pentru distanţare suficientă pentru cei care vor merge în fiecare zi la şcoală”.
Brașovul ar trebui să aibă o medie de cel puțin 290 de cazuri pe zi, timp de două săptămâni, ca să intre în scenariul galben, adică de 5-6 ori mai multe față de media ultimelor zile din județ, care a fost de 50 – 60 de îmbolnăviri zilnic. Ca să intre în scenariul roșu, ar trebui să înregistreze o medie de peste 870 de cazuri pe zi.
Preşedintele a prezentat trei scenarii în care se vor desfăşura cursurile în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus.
Scenariul verde Scenariul 1, denumit verde, presupune că este mai puţin de o persoană infectată la mia de locuitori înregistrată în ultimele două săptămâni. În acest caz, toţi elevii vin la cursuri.
Scenariul galben Scenariul 2, denumit galben, presupune că există între 1 şi 3 persoane infectate la mia de locuitori înregistrate în ultimele două săptămâni. În acest caz o parte din elevi vin la cursuri, iar alţii vor participa la cele online.
Scenariul roșu Scenariul 3, denumit roşu, presupune că există mai mult de trei persoane infectate la mia de locuitori raportate în ultimele două săptămâni. În acest caz nu se vine la şcoală, iar cursurile se desfăşoară online.