Bucureşti-Ilfov, Braşov şi Cluj, primele trei judeţe din top, au înregistrat cel mai mare volum al creditelor acordate de bănci companiilor, în lei şi valută, la finalul lunii iunie 2020, ajungând la o pondere de 52,8%, respectiv 62,4 mld. lei, din totalul finanţărilor corporate în valoare de 118,22 mld. lei, conform datelor BNR.
Volumul creditelor corporate acordate de bănci în lei la finalul lunii iunie 2020 a ajuns la o valoare de 67,13 mld. lei, în scădere cu 0,5%, în timp ce finanţările acordate de bănci companiilor în valută au înregistrat o creştere de 5,6% în iunie 2020, comparativ cu iunie 2019, până la o valoare de 51,09 mld. lei. Volumul total al finanţărilor corporate, în lei şi valută, de 118,22 mld. lei la finalul lunii iunie 2020 a crescut uşor cu 2%, faţă de luna iunie a anului trecut.
Ponderea finanţărilor acordate de bănci companiilor în lei a ajuns la 56,28% în iunie 2020, comparativ cu 58,2% în iunie 2019, conform calculelor făcute de ZF. Astfel, se observă o creştere a creditării corporate în valută de la an la an.
Bucureşti-Ilfov, care ocupă prima poziţie în clasamentul judeţelor cu cel mai mare volum de credite acordate de către bănci companiilor în lei şi valută în luna iunie 2020, a ajuns la un nivel de 51,04 mld. lei, în creştere cu 5,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Aceasta este a doua cea mai mare creştere a finanţărilor corporate din topul judeţelor.
De asemenea, volumul creditelor corporate înregistrate de judeţul Bucureşti-Ilfov reprezintă circa 43,2% din totalul creditelor corporate acordate de bănci în luna iunie 2020.
Judeţul Braşov apare în luna iunie 2020 pe poziţia a doua cu un volum al finanţărilor corporate acordate de bănci în lei şi valută de 5,83 mld. lei. Creşterea cu 6,7 puncte procentuale a volumului de credite corporate la finalul lunii iunie 2020, faţă de luna iunie a anului trecut, a dus la o repoziţionare în clasament. Astfel, Braşovul a urcat de pe poziţia a treia, pe poziţia a doua.
Prin urmare, judeţul Cluj a coborât o poziţie în topul judeţelor, înregistrând o scădere cu 3,5% a volumului de credite pe segmentul corporate acordate în luna iunie 2020, comparativ cu iunie 2019, până la
5,56 mld. lei. Această scădere a creditelor corporate acordate judeţului Cluj în iunie 2020 este cea mai mare din clasament.
Poziţia a patra în top 10 judeţe cu cea mai mare finanţare corporate în luna iunie 2020 este ocupată de Timiş, cu un volum al creditelor acordate companiilor de către bănci în valoare de 4,92 mld. lei, în creştere cu 4,2% faţă de perioada similară a anului trecut.
O altă schimbare în clasament este evidenţiată de scăderea volumului de credite corporate a judeţului Constanţa cu 2,1% în iunie 2020, faţă de iunie 2019, coborând o poziţie în top, până pe locul şase. Astfel, judeţul Constanţa a înregistrat un volum al finanţărilor corporate de 4,23 mld. lei în luna iunie 2020.
Judeţul Iaşi, pe de altă parte, a înregistrat o creştere a volumului de finanţare corporate cu 3,7% la finalul lunii iunie 2020, comparativ cu luna iunie 2019, ajungând pe poziţia cinci în top, cu o valoare a creditelor acordate de bănci companiilor de 4,24 mld. lei.
Primele cinci judeţe cu cel mai mare volum al finanţărilor corporate în iunie 2020 deţin o pondere de aproape 61% din totalul finanţărilor acordate companiilor de către bănci, comparativ cu ponderea de 59,2% a primelor cinci judeţe din iunie 2019. Prin urmare, concentraţia creditării segmentului corporate se află în judeţele Bucureşti-Ilfov, Braşov, Cluj, Timiş şi Iaşi, iar trendul de la an la an pare a fi în creştere.
În continuare, poziţia a şaptea în clasament aparţine judeţului Dolj, cu un volum al finanţărilor corporate de 2,87 mld. lei în luna iunie 2020, în scădere cu 0,9% faţă de perioada similară a anului trecut. O altă scădere a volumului de credite corporate a fost înregistrată de judeţul Bihor, ocupantul poziţiei opt în top.
Astfel, volumul finanţărilor acordate companiilor în judeţul Bihor au ajuns la 2,69 mld. lei, cu 1,2% mai puţin în iunie 2020, faţă de iunie 2019.
Judeţul Prahova ocupă poziţia a noua cu un volum al creditelor acordate companiilor de 2,67 mld. lei în luna iunie 2020, cu 3,2% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar ultimul judeţ din clasament, Argeş, a înregistrat un volum al finanţărilor corporate de 2,47 mld. lei, în scădere cu circa 2% în iunie 2020, faţă de iunie 2019.
Cele 10 judeţe din clasament, care au înregistrat cea mai mare finanţare corporate în luna iunie 2020, reprezintă circa 73,2%, respectiv 86,55 mld. lei, din totalul creditelor acordate companiilor de către bănci.