Stiri Brasov, Turism

Prințul Charles le cere românilor să își petreacă vacanțele în România. „Acum e momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile şi să refacem legătura cu moştenirea noastră”

Prinţul Charles de Wales îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în România şi să descopere „bogăţiile de necrezut” ale acesteia, afirmând, într-un film realizat recent şi prezentat marţi la reşedinţa sa din localitatea covăsneană Valea Zălanului, că ţara noastră este „admirabilă” şi „uimitoare” ca diversitate.

Filmul, care are o durată de cinci minute, a fost realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din România.

Prinţul Charles, care narează acest film, spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”.

România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, menţionează Prinţul Charles în film.

Alteţa Sa îi îndeamnă pe români să-şi descopere ţara şi să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradiţiile şi cultura lor, notează Agerpres.

„Anul acesta trăim cu toţii momente de profundă schimbare, în care vieţile noastre au fost bulversate de prima pandemie majoră din istoria contemporană. Este o perioadă de imensă incertitudine şi teamă nu doar pentru siguranţa celor din jurul nostru, a prietenilor şi familiilor noastre, ci şi pentru viitoarea bunăstare şi mijloacele de trai ale atâtor oameni. Peste tot în lume ţările şi-au închis graniţele şi oamenii au fost nevoiţi să pună capăt călătoriilor. Sunt conştient de efectul devastator al acestei situaţii asupra sectorului turistic, a hotelurilor, restaurantelor şi altor întreprinderi turistice, dar şi a milioanelor de locuri de muncă ce depind de ele. Dar timpul petrecut acasă oferă, la rândul său, nenumărate ocazii minunate de a explora şi de a descoperi. Pe măsură ce restricţiile sunt eliminate oamenii vor dori să călătorească din nou şi să redescopere lumea din jurul lor. E de înţeles că mulţi vor dori să ia primul avion şi să schimbe familiarul cu o gură de aer străin. Totuşi, acum e momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile şi să refacem legătura cu moştenirea noastră. Sunt convins că românii care vor face astfel vor găsi nenumărate motive să se bucure şi să fie mândri de ţara lor”, subliniază Prinţul Charles de Wales.

Prinţul Charles regretă că, din cauza pandemiei, anul acesta nu a putut călători în România, dar spune că va continua să pledeze pentru protejarea „comorilor unice” ale României.

În ce mă priveşte, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţi, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase. Sunt multe locuri de explorat şi turismul domestic are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toţi românii să descopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi preţui„, mai spune Prinţul Charles.

Realizatorul filmului, Charlie Ottley, care spunea că iubeşte România mai mult decât orice ţară din lume, a întărit acest mesaj, făcând şi el un apel către români să îşi petreacă vacanţele în ţară, să descopere România, să cheltuiască banii aici şi nu în străinătate, pentru că în acest fel vor susţine turismul intern.

Gazda evenimentului a fost contele Tibor Kálnoky, care administrează casa de oaspeţi a prinţului Charles aflată în Valea Zălanului, dar are şi câteva proprietăţi în localităţile Micloşoara şi Valea Zălanului din judeţul Covasna care pot fi vizitate de turişti.

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Francezii de la Leroy Merlin au dat cinci milioane de euro pe clădirea Praktiker unde vor deschide al doilea magazin
Francezii de la Leroy Merlin au plătit 5,088 milioane de euro pe clădirea Praktiker din Brașov, intenționând să deschidă un
În plină pandemie, Sergiana a deschis două magazine, a lansat un program de livrări pentru reţeaua de comerţ şi a
Reţeaua de magazine Sergiana, parte a grupului cu acelaşi nume, are astăzi 58 de unităţi sub trei formate – supermarketuri,
Primăria Brașov se apucă de „afaceri imobiliare” și vinde un teren din Craiter
În ședința Consiliului Local Brașov din această vineri ar urma să fie dezbătut un proiect de hotărâre ce vizează vânzarea
Dotarea sălii de sport pentru persoanele cu dizabilități, în impas, din cauza lipsei ofertelor de la furnizori. Valoarea echipamentelor, estimată
Prin Programul de bugetare participativă lansat în acest an de Primăria Brașov, sala de sport de la fostul Liceu Astra
Fermierii de la Bio Carpathia deschid un magazin mobil la Brașov/ „Testăm conceptul la noi acasă, după care ne putem
Cooperativa agricolă Bio Carpa­thia, formată din 22 de fermieri care produc lapte, carne, fructe, legume şi miere, îşi pro­pune să
Spitalul Militar „Regina Maria” Brașov devine centru regional de depozitare a vaccinului anti-COVID
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că instituţia se va ocupa de
Prefectul Văsii îi amenință pe cei din HoReCa cu dosare penale dacă nu respectă legislația COVID-19
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a trimis astăzi o adresă către administratorii structurilor de primire turistice din județ. „Având
37 de piloți amatori și-au testat mașinile pe un traseu de lângă fostul Stadion Municipal. Conducătorul unui Audi S3, câștigătorul
A treia etapă a sezonului cu numărul șase Promo Rally powered by Total s-a desfășurat Duminică, pe tradiționalul traseu amenajat
Anchetă disciplinară la Spitalul de Pneumoftiziologie, după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la o „afacere funerară”
În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora la Spitalul de Pneumoftiziologie s-ar face afaceri pe seama persoanelor decedate
Auchan va începe să vândă smartphone-uri recondiționate la prețuri reduse
În Auchan Titan și Auchan Drumul Taberei, din București, se desfășoară un proiect pilot în care sunt comercializate peste 10
Cărți la împrumut de la Bibliotecă, printr-un pachetomat asemănător easy-boxurilor. Le aduceți înapoi când se redeschide instituția pentru public
Biblioteca Județeană „George Barițiu” a achiziționat un pachetomat pentru cărți pentru sediul central, un fel de aparat de tipul easy-boxurilor
O nouă licitație, de peste 420.000 de lei, pentru a creiona regulile de urbanism în zona centrală. Proiectantul desemnat inițial
Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru  actualizarea Planului urbanistic zonal „Zona istorică Braşovul Vechi” şi a Planului urbanistic
Magnolia își lansează propriul serviciu de delivery, fără taxe de livrare, în condiții de maximă igienă și siguranță
Magnolia Delivery îți aduce food-courtul acasă. Tu comanzi liniștit orice ai poftă din meniurile Cartofisserie, Dei Frati, Haplea, MaPizza și chiar și Electric, iar Magnolia Delivery îți livrează
Consumatorii de gaz vor finanța prin facturile lor noile racordări la rețea. Guvernul nu are încă o estimare a sumelor
Guvernul nu are în momentul de față o estimare a sumelor pe care consumatorii de gaz le vor plăti ca
Și linia RATBV 9, cu traseul Rulmentul – Coresi – Independenței – Municipal, va fi electrificată/ Al 17-lea autobuz electric
După ce zilele trecute a fost livrat către RATBV cel de-al 17-lea autobuz electric SOR, începând de joi, 26 noiembrie
Polițiștii brașoveni au amendat 25 de persoane care au ieșit la plimbare noaptea pentru „a admira peisajul hibernal”
Polițiștii au desfășurat în weekend noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone
COVID-19: 302 cazuri noi la Brașov, care ajunge la 16.993 de îmbolnăviri/ În țară au fost depistate 4.207 cazuri noi
Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
IMM-urile brașovene care vor să se dezvolte pe piața rusă pot participa gratuit la un webinar online organizat de CCIBV
Camera de Comerț și Industrie Brașov, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Moscova- Comisia pentru afaceri Externe, organizează un
Soarta sportului brașovean, în dezbatere publică. Primarul Coliban vrea să afle care sunt problemele cu care se confruntă cluburile sportive,
După ce în ultimele săptămâni primarul și cei doi viceprimari au avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai învățământului public
FOTO 2 căsuțe de lemn în formă de A, cazări în stilul scandinav la poalele munților Bucegi cu vedere spre
Complexul Hai la Munte, Bran este format din 2 căsuțe de lemn, în forma literei A, cu una dintre fațade