Principalul obiectiv al companiei este de a-și păstra echipa din fabrica de la Ghimbav, de a investi în perfecționarea ei pentru a livra în continuare produse la cele mai înalte standarde.
Anul 2020 a venit pentru compania brașoveană Agricin cu provocarea de a se reinventa și de a regândi în proporție de 80% business-ul și modul de lucru. Agricin prelucrează în fabrica de la Ghimbav produse tip blat din piatră naturală și nobilă, precum și din alte materiale moderne, pe baza unei infrastructuri digitale de ultimă oră, vârful de lance al tehnologiilor de profil, 100% eco friendly. Pandemia de coronavirus a venit cu noi provocări pentru companie. În vederea continuării activității, cea mai mare provocare a fost aceea de a-și menține echipa, în contextul scăderii semnificative a comenzilor și vânzărilor și implicit a activității de producție. „Am optimizat actvitatea prin aplicare unor planuri de reorganizare și structurare eficientă a activității întregii echipe. Facem eforturi susținute de a asigura un mediu de lucru în acord cu toate recomandările de securitate și siguranță a muncii și de prevenție a răspândirii virusului. Încă din prima lună de pandemie, focusul nostru a fost de a securiza sănătatea salariaților și de a face tot posibilul să menținem locurile de munca. Principalul obiectiv al companiei este de a-și păstra echipa, de a investi în perfecționarea ei pentru a livra în continuare produse la cele mai înalte standarde”, ne-a declarat Eleonora Ion, manager general Agricin.
Scădere semnificativă a cifrei de afaceri
Activitatea companiei a fost afectată în principal din cauza reducerii comenzilor atât din partea constructorilor, cât și a dezvoltatorilor imobiliari care au sistat lucrări sau au amânat termenele de finalizare a unor proiecte. „Scăderea cifrei de afaceri este deja prezentă și în mod cert se va resimți până la finalul anului”, a precizat managerul companiei. Dacă în 2018, Agricin a avut o cifră de afaceri de 5.112.971 lei, cu 34 de angajați, iar anul trecut, când numărul salariaților ajunsese la 38, cifra de afaceri a scăzut până la 4.334.111 lei, pentru acest an, managementul Agricin anticipează o cifră de afaceri de 5.000.000 de lei, numărul salariaților urmând să ajungă la 35. „Continuăm recrutarea pentru posturile rămase vacante, dinainte de începerea pandemie, în mod special pe vânzări și producție. În acest moment, suntem 31 de salariați, iar până la finalul anului vom ajunge la 35. Fiecare planificare a reorganizării activității Agricin a avut și va avea în vedere menținea nivelului salarial. Anul 2020 nu va aduce majorări salariale, dar, până la acest moment, nici diminuarea acestora. Pentru anul următor, obiectivul este sa menținem salariile la același nive”, a subliniat managerul companiei.
Articolul complet în revista de businees Forward Brașov sau pe link-ul de mai jos: