Primarul George Scripcaru a verificat astăzi stadiul lucrărilor de reparații capitale ale corpului A și a sălii de sport din cadrul Colegiului Național ,,Unirea”.
,,Mă bucur că am ajuns în sfârșit în această fază, în care încep să se vadă cum va arată clădirea, cum vor arăta clasele și laboratoarele, și cred că putem privi mai optimiști începutul de an școlar. Din păcate și aici, ca și la Informatică (Colegiul Național de Informatică Gr. Moisil, n.n.), aceeași firmă spaniolă ne-a ținut blocați timp de un an, în care a executat doar 10% din lucrări. Anul trecut am luat decizia ca RIAL-ul să preia cele două lucrări și să le ducă la capăt. Am finalizat lucrările la Colegiul de Informatică până la sfârșitul lui 2019, iar din acest an toate forțele s-au concentrat pe Colegiul Unirea. Din vechea clădire au rămas doar pereții, în rest a fost schimbat totul, de la instalații, până la pardoseli, parchet, corpuri de iluminat. Practic, este o clădire nouă. Unirea va fi și prima unitate de învățământ reabilitată la care vom monta și un lift exterior. Am solicitat RIAL-ului să își aducă toți oamenii disponibili la această lucrare, astfel încât noul an școlar să înceapă pentru elevii de la Unirea în această clădire”, a declarat George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.
Lucrările de reparații ale acestei clădiri au început în 2017, fiind executate de către firma spaniolă Construcciones Deco S.A (care a executat lucrările de reabilitare și la Colegiul Național de Informatică Gr. Moisil). Deși termenul de finalizare a acestora era iulie 2019, până la acel moment compania spaniolă nu a reușit să execute decât 10% din totalul lucrărilor. Valoarea lucrărilor executate a fost de 807.553,51 lei cu TVA.
La sfârșitul lunii august 2019 s-a semnat contractul pentru continuarea lucrărilor cu SC RIAL SRL, având ca termen de finalizare 30.09.2020. Valoarea noului contract este de 9.328.352,80 lei cu TVA. Potrivit constructorului, până la 1 septembrie vor fi definitivate lucrările, astfel încât până la jumătatea lunii să se facă curățenia, iar clădirea să îi poată primi pe elevi și profesori. Astfel, în următoarele două săptămâni ar urma să fie finalizate etajele 1 și 2, unde se lucrează deja la placarea cu granit a holurilor și la punerea parchetului în sălile de clasă. Apoi, vor fi definitvate lucrările de la parter, dar și de la subsol, unde va fi amenajată o sală de gimnastică. În paralel se reface și sala de sport și cea festivă.
Stadiul lucrărilor
– zugrăveli – 70%;
– montat ferestre – 98%;
– montat pardoseli granit – 40%;
– montat parchet – 10%;
– montat gresie și faianță – 90%;
– refacere fațadă – 40%;
– instalații sanitare – 100%;
– montat obiecte sanitare – 75%;
– instalații electrice – 100%;
– montat corpuri de iluminat – 25%;
– montat centrale termice și boiler – 100%;
– încheiat contract pentru livrare lift exterior;
– canalizare exterioara – 100%.
Un comentariu
Cine i-a adus pe spaniolii aia? Nu tot primaria? Singuri sigur nu au venit :)) bine ai iesit din grota, Scripcaru!