
Un ordin publicat astăzi în Monitorul Oficial prevede faptul că firmele cu afaceri de peste 220.000 de lei anul trecut trebuie să transmită raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice pentru primele șase luni are anului până la data de 30 septembrie.
Totodată, proiectul de lege inițiat recent în Parlament prevede ca microîntreprinderile să fie exceptate de la obligația depunerii unor raportări semestriale/intermediare, urmând ca în cazul acestora Ministerul Finanțelor să mai poată stabili astfel de obligații declarative doar în cazurile în care vor fi prevăzute de lege. Un număr foarte mare de firme ar urma să scape, astfel, de depunerea situațiilor semestriale, despre care contabilii afirmă că nu au utilitate pentru autorități și reprezintă, în fapt, doar o povară birocratică, conform profit.ro.
Ordinul Ministerului Finanțelor prevede și clarificări cu privire la aplicarea anumitor prevederi curpinse în reglementările contabile aplicabile operatorilor economici, printre care se numără și determinarea amortizării imobilizărilor.