Stiri Brasov, Timp liber

Românii au citit cu 27% mai multe cărți în timpul pandemiei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. TOP 10 cele mai apreciate cărți

În primele 7 luni ale anului, au fost comandate cu 27% mai multe cărți comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, având în vedere distanțarea socială și vacanța de vară. Cele mai multe cărți au fost comandate în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Brașov, comanda medie crescând cu 15% în această perioadă, respectiv la 100 de lei.

În topul vânzărilor se află volumele „Iartă-mă că te-am iubit”, „Băiatul cu pijamale în dungi”, „Pacienta tăcută” sau „Acolo unde cântă racii”, acestea înregistrând cele mai multe recenzii din partea cititorilor.

Potrivit unui sondaj realizat de Libris.ro cu ocazia Zilei Prieteniei, sărbătorită în data de 30 iulie, la care au răspuns 1.000 persoane, aproape 20% dintre cititori au declarat că aleg mai bine de jumătate din titlurile achiziționate la recomandarea prietenilor.

„Importanța recomandărilor este evidentă. Creșterea popularității unui titlu este dată atât de recenziile și review-urile de pe site, cât și de recomandările personale ale cititorilor. Astfel, observăm că social media influențează pozitiv alegerile, fie că vorbim de persoane publice care fac recomandări, fie că este vorba de persoane care prezintă o carte ce i-a impresionat în propriul cerc de prieteni. Tocmai de aceea, Libris.ro a lansat și o colecție specială cu 233 de titluri care au primit voturi maxime din partea cititorilor. 70% dintre acestea sunt din categoria beletristică, iar restul sunt titluri pentru copii, de dezvoltare personală și altele, a precizat Laura Țeposu, fondator și CEO Libris.ro.

Top cele mai votate 10 cărți pe Libris.ro în 2020:

1. Pacienta tăcută – Alex Michaelides
2. Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
3. Iartă-mă că te-am iubit – Ela E.H.
4. Acolo unde cântă racii – Delia Owens
5. Verity – Colleen Hoover
6. Tatuatorul de la Auschwitz ed.2 – Heather Morris
7. 27 de pași – Tibi Useriu
8. Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii – Colleen Hoover
9. Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini
10. Hoțul de cărți – Markus Zusak

Top 10 cele mai vândute cărți lunile mai – iulie 2020:

1. Iartă-mă că te-am iubit – Ela E.H.
2. Cartea lucrurilor noi și ciudate – Michel Faber
3. Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
4. Acolo unde cântă racii – Delia Owens
5. Arta manipulării – Kevin Dutton
6. Copiii de pe Volga – Guzel Iahina
7. Pacienta tăcută – Alex Michaelides
8. Aventurile lui Tom Sawyer – Mark Twain
9. Mai bun decât părinții tai – Janet G. Woititz
10. Supranatural – Joe Dispenza

Top 10 cele mai vândute cărți în 2020

1. Iartă-mă că te-am iubit – Ela E.H.
2. Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
3. Arta manipulării – Kevin Dutton
4. Pacienta tăcută – Alex Michaelides
5. 27 de pași – Tibi Useriu
6. Aventurile lui Tom Sawyer – Mark Twain
7. Limbajul corpului – Isabelle Duvernois
8. Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez
9. Acolo unde cântă racii – Delia Owens
10. Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine ed.7 – Lise Bourbeau

10 cărți cu review de 5 stele pe Libris.ro:

1. Un băiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson
2. Necredincioasa – Ayaan Hîrsi Ali
3. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – Fredrik Backman
4. Să nu spui niciodată pentru totdeauna – Jennifer L. Armentrout
5. Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee
6. George și miraculosul sau medicament – Roald Dahl
7. Te rog, mulțumesc, te iubesc! – Ioana Chicet-Macoveiciuc
8. Cartea de bucate a lui Pettson și Findus – Sven Nordqvist
9. Străinul – Albert Camus
10. Lama lama și bunicii – Anna Dewdney

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

60 de noi cazuri de SARS-CoV-2, depistate la Brașov, care ajunge la 3.639 de infecții. La nivel național au fost
1145 noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 13.968 de teste prelucrate,
2.271 de brașoveni s-au vindecat de COVID-19. 124 de persoane au fost ucise de noul virus
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov
VIDEO 160 de brașoveni, amendați că nu au purtat masca în spații publice închise sau în locuri aglomerate
Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști
Primarul comunei Sânpetru, infectat cu SARS-CoV-2
Primarul comunei Sânpetru, Marcel Rusu, a fost infectat cu Covid 19. Direcția de Sănătate Publică efectuează ancheta epidemiologică pentru a
32 de noi infecții cu SARS-CoV-2, depistate la Brașov. Județul ajunge la 3.579 de îmbolnăviri/ În țară au fost depistate
Până astăzi, 8 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 60.623 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O bătrână de 80 de ani și-a pierdut portofelul cu actele și banii. Poliția i l-a adus după ce o
La data de 30 iulie 2020, la sediul Secției 5 Poliție Brașov s-a prezentat o femeie, în vârstă de 49
Autostrada Brașov – Comarnci este prioritară pentru Guvernul Orban, dar nu se știe când se va face
Autostrăzile Comarnic-Brașov și Sibiu-Pitești sunt scrise în lista de priorități a Guvernului Orban, însă acest lucru nu înseamnă că vom
Brașovul a ajuns la 2.221 de vindecați de COVID-19. 124 de persoane au decedat din cauza noului coronavirus
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov
Nu-i place pe verde! După șase luni în PER, Aristotel Căncescu s-a răzgândit: Va candida din partea ALDE / Va
Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, proaspăt condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, continuă să spere
Încep lucrările la drumul interjudețean spre Covasna. Peste 100 de milioane de lei investite și o șosea de 15 km
Astăzi, în localitatea Augustin, pe podul de pe drumul judeţean DJ 131B a avut loc predarea amplasamentului în vederea realizării
Consilierul local brașovean Octavian Ciovică „va munci” la ferma Pro TV-ului alături de Anna Lesko și alte vedete
În curând, începe noul sezon „Ferma”, la PRO TV. 16 concurenți au acceptat una dintre cele mai dificile experiențe prin
Avocatul Poporului: Internarea în spital nu ar trebui condiționată de testarea pentru COVID-19
Internarea într-o unitate spitalicească nu ar trebui condiționată de testarea COVID-19, afirmă Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.„Persoanele care reprezintă
VIDEO RATBV introduce, de miercuri, primele autobuze pe linia 2B care va asigura transportul în comun din Noul Tractorul către
Începând de miercuri, 12 august, societatea de transport RATBV va introduce un nou traseu, 2B, Rulmentul – Livada Poștei și
Trafic restricționat pe DN1, pe sensul către Brașov, după ce o mașină a luat foc
O mașină a laut foc vineri la prânz pe DN 1, la ieșirea din Comarnic spre Brașov, transmite Inspectoratul Județean
IPJ Brașov își face parcare pe un teren de peste două milioane de lei din Centrul Civic
Guvernul va analiza astăzi oportunitatea transferului unui teren de 2.520 de metri pătrați către Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, unde
Brașovul ajunge la 3.547 de îmbolnăviri, după încă 79 de cazuri de COVID-19 depistate/ Nou record la nivel național –
1378 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate din 23.946 de teste și 50 de decese raportate în ultimele
Zoo îi face „botezul” celui de-al doilea exemplar de panda roșu. „Nașii” vor câștiga un tur special al parcului, dar
Zoo Brașov lansează o campania pentru alegerea celui mai potrivit nume pentru masculu de panda roșu! Acesta și-a sărbătorit de
Lista marilor investiții propritare, ce va fi supusă aprobării Guvernului. Cu ce proiecte figurează Brașovul
Ministerul Finanțelor a întocmit lista proiectelor de investiții publice semnificative prioritizate, în baza datelor transmise de către 9 ministere, potrivit
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre impactul accidentului nuclear de la Cernobîl, va rula, în Brașov, la Grădina de
Documentarul „Totul nu va fi bine” care descrie impactul accidentului nuclear de la Cernobîl va rula, începând de vineri, în
Au început lucrările de reamenajare a intersecției dintre drumurile ce leagă Brașovul de Sibiu și Valea Oltului
Drumarii brașoveni anunță că au început lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de la Veștem, județul Sibiu, la intersecția dintre