
Consiliul Județean Brașov continuă investițiile la aeroport și achiziționează o serie de echipamente aeroportuare necesare pentru funcționarea obiectivului. Printre acestea se numără un friction tester, respectiv un echipament de măsurare a coeficientului de frânare, precum și o serie de accesorii necesare pentru utilizarea acestuia. Costul total estimat al achiziției este de 2,36 milioane de lei și incluse pe lângă testerul principal un laptop, echipat cu un dispozitiv de stocare portabil extern și imprimantă, sistemul de umectare. Furnizorul va trebui să școlarizeze personalul pentru operarea și întreținerea utilajelor, dar și să ofere service în perioada de garanție.
În cadrul acestui contract ar urma să fie achiziționat și un autovehicul care va tracta friction-tester-ul, dar și echipamente pentru comunicație sol-sol. Și în acest caz furnizorul va trebui să ofere întreținere și service pe perioada de garanție. Ofertele sunt așteptate până în data de 17 august, iar durata contractului încheiat va fi de 12 luni.