Lucrurile par să scape de sub control şi să se îndrepte spre direcţia greşită după ce Raed Arafat a fost ameninţat cu moartea, pe Facebook, de un adept al teoriei conspiraţiei potrivit căreia viruslui SARS-CoV-2 nu există. Postarea a fost publicată aseară pe Facebook și a fost distribuită de peste 1.500 de ori.Poliția face verificări în acest caz, după cum notează Digi24.ro. Între timp, postarea pare să fi fost ștearsă sau nu mai este publică.
Autorul postării susține că Arafat ar fi „condamnat la moarte în Palestina” și că ar fi comis „crime împotriva cetățenilor români” și spune că prin depunerea jurământului militar „a primit dreptul de a ucide în numele țării și poporului român”.
Nu este pentru prima dată când Arafat primește astfel de amenințări, după cum a spus chiar el la postul de televiziune menţionat. „Am închis internetul acum, pe tabletă. Cum l-am deschis, curgeau mesaje de înjurături. Și nu numai înjurături, și îndemnări: pleacă de acasă. Același lucru îl pățesc toți colegii care îndrăznesc să deschidă gura și să spună ceva despre această boală”, a spus el.