
Poliția Stațiunii Bran a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane acuză stări de rău și solicită asistență medicală.
Din cercetări a rezultat faptul că 6 minori, cu vârste cuprinse între 4-12 ani, împreună cu un adult, asistent social al unei fundații, în timp ce se aflau la o cabană, care aparține fundației, s-ar fi intoxicat în urma consumării unor ciuperci pe care le-au cules din pădure și ulterior le-au gătit, a transmis Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.
Persoanele în cauză au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt.