Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate astăzi, 22 iunie, până la ora 14:00. Rezultatele vor fi făcute publice atât la avizerele școlilor în care copiii au susținut examenele, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro. Absolvenții de gimnaziu nu își vor mai vedea numele pe listele cu rezultatele de la Evaluarea Națională, ci își vor căuta codul pe care l-au primit de la școală – în dreptul căruia vor fi listate notele de la Română, Matematică și Limba maternă, precum și media de examen.
Este pentru prima dată în istoria examenului de la finalul clasei a VIII-a când rezultatele sunt afișate într-un format anonimizat, care nu mai permite identificarea copilului cu nota primită. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației abia după examenul de Matematică, ultima probă pentru majoritatea absolvenților de gimnaziu.
De ce vor fi anonimizate rezultatele? Din cauza regulamentului GDPR și a solicitării Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care s-ar fi sesizat că Ministerul nu a aplicat niciodată regulament, susține Ministerul Educației.
Unde vor fi afișate rezultatele de la Evaluarea Națională 2020?
Rezultate obținute de elevi la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, atât la avizerele centrelor de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro.
“Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media”, a explicat Ministerul Educației, într-un comunicat remis Edupedu.ro.