Persoanele care folosesc platforme media precum Facebook sau Youtube ca să găsească informații despre COVID-19 sunt mai predispuse să creadă teorii ale conspirației cu privire la coronavirus.
Ideile eronate cu privire la COVID-19 care au ajuns să fie populare și proveniența acestora au fost analizate într-un studiu de către compania Ipsos Mori pentru King`s College din Londra. Se pare că 30% dintre britanicii intervievați în luna mari au susținut că noul coronavirus a fost creat într-un laborator, procentajul crescând de la 25% la începutul lunii aprilie.
De asemenea, 8% dintre respondenți consideră că simptomele pe care persoanele le asociază cu COVID-19 au legătură cu radiațiile 5G, în timp ce 7% au afirmat că nu există dovezi concrete conform cărora virusul ar exista. Aceste idei au fost însă demontate de oamenii de știință.