FORONA (Organizația fotografilor de natură din România) și-a lansat astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, noul site de prezentare al asociației www.forona.ro și pagina proprie de Facebook www.facebook.com/asociatia.forona.
Prin intermediul acestora, FORONA își propune să vină mai aproape de toți iubitorii de natură din România, dar mai ales de fotografii pasionați de natură și de conservarea acesteia, fie ei începători sau avansați, amatori sau profesioniști.
Asociația a fost înființată în anul 2015 cu scopul de a dezvolta și promova domeniul fotografiei de natură din România și de a sprijini conservarea zonelor naturale prin implicarea membrilor în proiecte ce vizează arta fotografică și protecția mediului.
Numele este un acronim format din primele două litere ale cuvintelor: FOtografie, ROmânia și NAtură. Asociația are în rândurile ei atât fotografi profesioniști, care au dat dovadă de un simț artistic deosebit și care s-au remarcat prin proiecte interesante (Dan Dinu, Dorin Bofan, Zoltán Nagy, pentru a enumera doar trei dintre ei), dar și fotografi amatori care se preocupă de documentarea anumitor aspecte ale vieții sălbatice sau a anumitor locuri.
FORONA este o asociație deschisă către colaborări sau proiecte care să ajute la promovarea naturii și la protejarea acesteia.
Membrii Forona și asociația în sine, vor încerca să fie mereu un exemplu de urmat în ceea ce privește conduita etică și viziunea artistică pe care o împărtășesc, iar în acest sens au dezvoltat și primul cod etic din România referitor la fotografia de natură, ce poate fi găsit pe www.forona.ro/cod-etic. Prin acest set de reguli asociația și membrii acesteia promovează o conduită responsabilă față de natură și oferă suport fotografilor aflați la început de drum.