Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare aflate în curs de derulare la poalele Tâmpei este Urban Plaza, a cărui primă fază, ce însumează 7 clădiri și 470 de apartamente, este în graficul stabilit inițial. Pe perioada stării de urgență, pe șantierul de pe strada Carpaților s-a lucrat fără pauze, însă cu respectarea normelor de protecție sanitară, pe mai multe schimburi, astfel încât să se respecte distanțarea socială și să fie evitată apariția unor probleme de sănătate. Lucrările la primele patru clădiri sunt avansate, astfel că Urban Plaza îi va primi pe noii locatari în casă nouă la începutul toamnei.
„Primele două clădiri, din cea de-a doua fază, ce vor însuma 124 de noi locuințe, urmeaza a fi scoase la vânzare curand, insa asteptam momentul în care nivelul de relaxare va fi mai ridicat, pe toate planurile. In ceea ce priveste cererea de noi locuințe, populatia este deocamdată rezervata, dar suntem optimiști și credem că peste o perioadă nu foarte lungă de timp vom reintra în normal. Există în continuare interes din partea clienților pentru această nouă zonă de dezvoltare imobiliară a Brașovului, deoarece strada Carpaților s-a dovedit a fi o locație foarte buna pentru construcția de noi locuințe. Este o zonă care oferă numeroase oportunități de dezvoltare, dar și un mediu liniștit, unde te simți în adevăratul sens al cuvântului, acasă”, a precizat Dana Dumitrescu, director de marketing Urban Invest.
În ceea ce privește prețurile de vânzare, deocamdată acestea rămân la același nivel, ținând cont că nu au existat modificări nici în ceea ce privește costul materiei prime sau al forței de muncă. Ținând cont că există o cerere foarte mare pentru apartamente cu două camere, predomină locuințele de acest tip, al căror preț este în medie de 68.000 de euro. Totuși, și oferta pentru apartamentele cu trei camere este generoasă în ansamblul Urban Plaza, prețul mediu în acest caz fiind de 95.000 de euro. „În ciuda acestei crize cauzată de noul coronavirus, continuăm și lucrările de proiectare pentru cea de-a treia fază care include zona comercială, precum și cea mai înalta clădire construita la Brașov. Urban Plaza le va oferi viitorilor locatari, o diversitate a serviciilor, cu oportunități comerciale, hoteliere, dar și de relaxare, atât într-un parc proiectat de catre Gianfranco Paghera, cât și într-un centru de fitness și spa sau în atmosfera restaurantelor și cafenelelor”, a explicat reprezentantul Urban Invest.
Un comentariu
Buna ziua!
Aș dori sa stiu daca aveti si garsoniere,sau studio,si la ce prețuri…va mulțumesc