Primul dintre cele trei magazine noi, pe care retailer-ul Lidl le-a anunțat de anul trecut pentru Brașov, ar urma să se deschidă până la final de an în vecinătatea complexului de agrement Paradisul Acvatic.
Construcția magazinului a demarat la începutul anului, iar în vederea îndeplinirii formalităților birocratice, dezvoltatorul Lidl Imobiliare care se ocupă de partea de realizare a clădirii a depus documentația în vederea obținerii acordului de mediu.
De altfel, cei de la Lidl au avut săptămâna trecută discuții și cu reprezentanții Primăriei Brașov în vederea finalizării proiectului de resistematizare a intersecției de acces. Practic, giratoriul dintre Leroy Merlin și strada de acces spre Paradisul Acvatic și noul magazin ar urma să fie lărgit, astfel încât să se asigure o mai bună fluență a traficului. Aceste cheltuieli de resistematizare sunt finanțate de către retailer. O altă resistematizare a circulației a fost deja finalizată de Lidl la intersecția dintre străzile 13 Decembrie și Nicolae labiș, dar, deocamdată, construcția magazinului proiectat în acest perimetru nu a demarat. Cel de-al treilea magazin pe care Lidl îl are în plan la Brașov ar urma să fie contruit pe strada Poienelor, vizavi de Kaufland și lângă capătul de linie al RATBV.