Muzeul de Științe Brașov își schimbă locația, începând din 5 iunie, și se mută pe B-dul 15 Noiembrie, în clădirea de lângă mall-ul AFI Brașov. Doritorii sunt așteptați în continuare să exploreze minunatele fenomene ale științei ce ne înconjoară.
Având în vedere contextul de față, programarea vizitei la muzeu se va face prin mesaj pe pagina de facebook, pe site-ul oficial sau telefonic, iar o singură familie sau un singur grup de prieteni va putea vizita muzeul în timpul unui tur. Acestea vor începe la orele următoare: 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00. În plus, în perioada 5 iunie – 5 iulie, Family Pack-urile sau intrările individuale vor beneficia de o reducere de 50%.
După fiecare tur, exponatele vor fi dezinfectate, iar masca, mănușile și botoșeii de unică folosință vor reprezenta echipamente obligatorii de purtat în cadrul Muzeului de Științe, singurul lucru pe care va trebui să îl aibă vizitatorul la el fiind o mască. Restul va fi asigurat de către muzeu.
Tuturor vizitatorilor li se va măsura temperatura corporală cu ajutorul unui termometru digital cu infraroșu, iar cei care vor avea temperatura mai mare de 37,3 vor fi rugați să revină după ce starea lor de sănătate se va îmbunătăți.