Social, Stiri Brasov

DS Smith Zărnești donează echipamente esențiale și susține lupta împotriva Covid-19

Fabrica de hârtie DS Smith Zărnești vine în sprijinul comunității locale și se alătură luptei împotriva Covid-19. Astfel, 3.000 de măști de protecție FFP2, 7.000 de perechi de mănuși și 75 litri de gel dezinfectant pentru mâini au fost oferite Spitalului Orășenesc Caius Tiberiu Spârchez și Primăriei Orașului Zărnești, pentru a fi distribuite mai departe către cei care au cea mai mare nevoie – profesioniștii aflați în linia întâi și locuitorii vulnerabili. Valoarea totală a donației este de aproximativ 27.000 de lei.

Inițiativa a fost foarte bine primită de către beneficiari și a confirmat, încă o dată, angajamentul DS Smith de a sprijini în mod activ comunitatea locală. Diana Ciuraru, Director de Resurse Umane al DS Smith Zărnești și coordonatoarea acestui proiect, a afirmat: “În aceste momente dificile, este extrem de important să acționăm și să dăm o mână de ajutor celor aflați în nevoie. De aceea, ne bucurăm că am realizat această donație și am contribuit la siguranța și protejarea sănătății personalului medical și a cetățenilor din orașul nostru“.

Cu peste 150 de ani de tradiție, DS Smith Zărnești produce 100% hârtie reciclabilă, fiind cea mai mare unitate de producție de acest tip din Romania. Hârtia realizată la Zărnești este folosită de divizia de Ambalaje pe care Grupul DS Smith o deține în România, fiind transformată în ambalaje esențiale, ce permit alimentelor de strictă necesitate și medicamentelor să ajungă în magazinele și locuințele din întreaga țară.

DS Smith este unul dintre principalii furnizori de ambalaje din carton ondulat, activând, în același timp, în segmentul reciclării și fabricării hârtiei. Cu sediul central la Londra și membru al FTSE 100, DS Smith se axează pe crearea unor soluții de ambalare inovative și sustenabile în 37 de țări, cu sprijinul echipei ce numără aproximativ 31.000 de angajați. Folosindu-se de expertiza coroborată a celor trei divizii – Ambalaje, Reciclare și Hârtie – DS Smith lucrează alături de clienții săi pentru a identifica soluții ce reduc complexitatea și aduc beneficii de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. Bazele companiei au fost puse în anii 1940, atunci când familia Smith a început o afacere specializată în fabricarea de cutii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

FOTO VIDEO Participanții la petrecerea cu taraf de la Prejmer au mâncat produse expirate. Păstrăvăria Dasmin, amendată cu încă 20.000
Comisarii de la Protecția Consumatorului au fost și ei în control la Păstrăvăria Dasmin din Prejmer și au descoperit o
Polițiștii au închis restaurantul care a organizat aseară o petrecere cu lăutari. Organizatoarea evenimentului a administrat un salon erotic din
Poliția Brașov anunță că a închis restaurantul din Prejmer unde aseară a fost organizat un concert cu taraf. Acolo, foarte
VIDEO Polițiștii au amendat ieri două terase care nu respectau normele COVID-19 și 42 de inconștienți care nu purtau măști
Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, începând cu seara de 03 iulie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din
Brașovul ajunge la 1.651 de infectări, după încă 36 de cazuri depistate. România a raportat încă 416 cazuri de infectare
Până astăzi, 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
De ce apar cazurile noi de infectare? La Prejmer sute de oameni s-au înghiontit să o asculte pe Vlăduța Lupău
În plină pandemie de COVID și alertă în spitale, Brașovul sfidează regulile. Zeci de persoane s-au adunat la un concert
Brașovul, sub un nou cod portocaliu de ploi și vijelii până mâine dimineață
ANM a emis sâmbătă mai multe avertizări de vreme rea, între care un Cod portocaliu de ploi şi vijelii în
În ciuda deciziei CCR, cei mai mulți brașoveni infectați cu SARS-CoV-2 preferă să rămână în spitale
Decizia Curții Constituționale de a asimila internarea persoanelor infectate cu noul coronavirus „privării de libertate” tinde să afecteze întreaga societate,
După explozia cazurilor de COVID-19 de la Brașov, polițiștii și jandarmii încep controale dure în spațiile publice. În următoarele două
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19, începând din această seară, efective din cadrul
FOTO VIDEO Ruperea de nori din Centrul Istoric a umplut străzile de apă
O rupere de nori de jumătate de oră a umplut străzile din Centrul istoric din apă, sistemul de canalizare nefăcând
Boloș: Proiectul Aeroportului de la Ghimbav va beneficia de bani de la Guvern și din alte surse
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat vineri, la Braşov, că proiectul noului aeroport va beneficia atât de susţinerea Guvernului,
„Francezul din Cobor”, primarul Brașovului și primarul comunei Homorod au primit distincții onorifice din partea ISU Brașov
Astăzi cu ocazia aniversării a 84 de ani de la înființarea primei companii de pompieri militari, ISU Brașov a organizat
O fabrică din Brașov cu 150 de angajați a fost închisă după ce au fost depistați 12 infectați cu SARS-CoV-2.
Brașovul este lider, astăzi, în clasamentul infectărilor nou-depistate, cu 62 de noi cazuri. Potrivit Ancăi Bâtiu, purtătorul de cuvânt al
Teatrul Sică Alexandrescu își desfășoară activitatea la Bastionul Țesătorilor. Care este programul spectacolelor din luna iulie
03 IULIE 2020Ora 20.00 – Portugalia – de Zoltan EgressyRegia artistică: Sorin Militaru, Scenografia: Alina HerescuBastionul Țesătorilor 05 IULIE 2020Ora 20.00 – 20
Procedurile pentru înființarea firmelor vor fi simplicate începând din 5 iulie
Legea societăților comerciale din România va suferi o serie de modificări care intră în rigoare din 5 iulie, scopul acestora
Trafic greoi, cu coloane la Bușteni, pe DN1, pe sensul către Brașov
Se circulă cu dificultate pe DN1, unde se stă în coloană în stațiunea Bușteni, dar și pe tronsonul cuprins între
Brașovul va avea un Centru Național de preluare și procesare al apelurilor către 112
ANCOM supune consultării publice condițiile tehnice de interconectare pe baza tehnologiei IP între Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență
Brașovenii bolnavi de COVID-19 care au nevoie de ventilare sunt transferați la secțiile ATI din Covasna și Harghita
După ce Braşovul a avut astăzi un număr record de infectaţi cu Covid-19 – 62 de noi cazuri de îmbolnăviri
VIDEO Șoferii RATBV, solidari cu un coleg din Bacău, încătușat de polițiști pentru că nu purta mască la volan
Soferii de pe autobuzele RATBV din Brasov poarta astazi banderola alba pe masini, in semn de solidaritate fata de colegul
România, fruntașă în ceea ce privește rata mortalității rutiere din UE. 96 de victime per milion de locuitori
România a avut cea mai mare rată a mortalității rutiere din Uniunea Europeană în 2018, respectiv 96 de victime per
Fiica unui fost primar PDL al Branului vrea 10.000 de euro pe lună de la statul român pentru a nu
Muzeul Etnografic Bran, care deține 18 monumente de patrimoniu categoria A, a fost închis publicului, săptămâna trecută, iar căsuțele unicat,