Reprezentanții Primăriei Brașov au decis să sisteze, pentru moment, demersurile în vederea reamenajării străzii Castanilor prin descoperirea canalului Timiș, după cum a susținut viceprimarul Barabas Laszlo.
Acesta a precizat că prioritate o are proiectul de refacere a zonei pietonale de După Ziduri și de curățare a canalului Graft. Ținând cont că pârâul era de zeci de ani un canal colector al apelor menajere deversate de peste 90 de gospodării din Șchei, Compania Apa a demarat în această primăvară lucrările de extindere a sistemului de canalizare din cartier, iar Primăria a început decolmatarea cursului de apă și curățarea lui, astfel încât acesta să devină o atracție și mai ales să fie eliminate mirosurile pestilențiale. Tocmai din cauza faptului că era un canal care prelua toate dejecțiile din Șchei, popular, Pârâul Graft este cunoscut ca și „Spurcata”. În perioada următoare, albia acestuia ar urma să fie refăcută și aduse roci de la cariera din Racoș, care să se încadreze în peisajul stâncos al zonei.
În ceea ce privește tronsonul care a fost descoperit deja de pe strada Castanilor anul trecut, pentru a se scoate mizeria, viceprimarul a precizat că va fi acoperit însă cu o structură mobilă, care va fi îndepărtată în momentul în care va demara proiectul de reamenajare al străzii. În conformitate cu studiul de fezabilitate efectuat de către o firmă de arhitectură din București, cheltuielile totale pentru aceste lucrări se ridică la suma de 2.439.281 de lei, cu TVA. Potrivit temei de proeictare, parcarea existentă va fi desfințată, astfel că ar urma să crească suprafața de zonă verde, urmând să fie amenajate alei și piste de biciclete.