
Versiunile beta noi de WhatsApp pentru Android și iOS au primit un update prin care utilizatorii pot folosi codurile QR pentru a adăuga contacte noi și a le permite altora să îi adauge direct în agenda din aplicație.
Până în momentul de față, WhatsApp prelua lista de contacte din agenda telefonul pentru a o adăuga în aplicație. Utilizatorul era nevoit să adauge mai întâi o persoană în agenda telefonului pentru a acesta să fie adăugat și pe WhatsApp.
Practic, unul dintre utilizatori va trebui să afiseze pe ecranul telefonului propriul cod QR din WhatsApp pe care celălalt să îl scaneze pentru a se adăuga reciproc în agenda aplicației. Această opțiune va fi disponibilă în cadrul meniului de configurare.
Este posibil ca facilitatea să fie disponibilă doar în varianta beta de WhatsApp, urmând să fie lansată oficial pentru toți utilizatorii peste câteva luni, perioadă în care ea va fi testată și optimizată. Aplicația are integrată această funcție de scanare a codurilor QR, însă o folosește momentan doar pentru autentificarea în cadrul versiunii de desktop a aplicației.