Sika România, subsidiara locală a grupului elveţian Sika, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 183 de milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, ceea ce înseamnă o creştere de 18% comparativ cu anul precedent. Compania şi-a redus uşor profitul, la 6,3 milioane de lei, în vreme ce numărul mediu de angajaţi a rămas constant, la circa 80.
Cifra de afaceri din 2019 este cea mai mare raportată până acum de Sika în România, businessul aflându-se, de altfel, pe un trend ascendent de cel puţin şase ani încoace.
Sika are în România două fabrici, una de aditivi pentru betoane, la Braşov, şi una de mortare şi adezivi speciali pentru construcţii, în localitatea Căpuşu Mare, din judeţul Cluj, alături de o unitate de producţie cumpărată de la Arcon în 2019 şi amplasată în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.
În noiembrie 2019, Sika a anunţat achiziţia AdePlast, în schimbul unei sume de peste 100 milioane de euro, potrivit datelor din piaţa construcţiilor. Bill Gates, fondatorul Microsoft, grupul francez Saint-Gobain cu activităţi şi în România şi americanii de la BlackRock, cel mai mare fond de investiţii din lume, se numără printre cei mai mari acţionari ai grupului Sika.
AdePlast produce mortare, polistiren şi vopsele în cele 11 fabrici pe care le are la Ploieşti, Oradea, Roman şi Craiova. AdePlast a avut în 2019 o cifră de afaceri de 496 mil. lei, un număr mediu de 456 de angajaţi şi un profit de 27 mil. lei.