Stiri Brasov, Turism

Romanii vor putea merge pe litoralul grecesc din 15 iunie. Doar 19 țări pot trimite turiști în Grecia

Autoritățile de la Atena au anunțat lista celor 19 state care vor putea trimite turiști în Grecia începând din 15 iunie. Pe aceasta figurează și România, Cipru, Japonia, Australia, Bulgaria, Polonia, China, Israel și Serbia.

Harry Theoharis, ministrul elen al Turismului, a prezentat planul „Repornirea turismului” în care a anunțat că Grecia va permite intrarea turiștilor din țările alese „pe criterii epidemiologice” din 15 iunie. În plus, acesta a susținut că turiștii care vin în Grecia nu trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a călători și nu vor fi în carantină după sosire.

Sâmbătă, peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise în condițiile în care țara dorește să găsească un echilibru între a asigura măsuri de protecție împotriva pandemiei de COVID-19 și a revitaliza sectorul turistic.

Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri, potrivit g4media.ro.

Se pare că turismul și industriile conexe acestuia generează 30% din Produsul Intern But al Greciei, lucru care a ajutat țara să rămână pe linia de plutire în timpul crizelor financiare care au durat aproximativ un deceniu.

Până în prezent, Grecia a înregistrat 2.850 de cazuri de COVID-19 și 166 decese, cu mult mai puțin decât în multe alte state europene, în condițiile în care țara are 11 milioane de locuitori.

Un comentariu

  1. Dan Popescu

    Le e foame rau la greci, de le da voie la chinezi sa vina la “plase” cum frumos mentioneaza autoarea articolului mai sus.
    Off cap limpede unde esti? Si nu vreau justificari, suntem obositi, muncim foarte mult si facem si greseli.
    Dureaza 30 de sec, maxim un minut sa iti recitesti articolul, doar nu ai scris peste 30 de volume din Enciclopedia Britanica.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Brașovul ajunge la 750 de infectări cu SARS-CoV-2, după șapte noi cazuri depistate
Șapte noi cazuri de îmbolnîvire cu COVID-19 au fost raportate la Brașov, care ajunge astfel la 750 de cazuri de
Un epileptic de 50 de ani, a 53-a victimă COVID-19 de la Brașov
Alte șase persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 77 de ani, au murit din cauza noului coronavirus în România,
Focar de coronavirus la Codlea: 11 din cei 60 de angajați ai companiei Driessen Manders au fost infectați. „Pacientul zero”
11 persoane din cei 60 de angajați ai companiei codlene Driessen Manders Company au fost depistate pozitiv la testul COVID-19.
Șapte noi cazuri de SARS-CoV-2 depistate la Brașov, care ajunge astfel la 743 de infectări. România sare de 19.100 de
Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID –
Normele pentru redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial: fiecare client va fi înregistrat, meniurile nu se transferă de
Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, acestea stabilind că nu se va permite
Brașovul ajunge la 52 de decese COVID-19. Ultimul, un bărbat de 62 de ani, cu multiple comorbidități
Cinci noi decese din cauza infectării cu Covid-19 au fost anunțate sâmbătă în România de către Grupul de Comunicare Strategică,
O femeie de 55 de ani, cu multiple comorbidități, al 51-lea deces COVID-19 la Brașov
Bilanțul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns în România la 1.248, după raportarea vineri seară a alte opt decese ae
O treime din medicii români au emigrat: Cea mai mare rată de emigrare din lume
Circa o treime dintre doctorii români, care au studiat în România, au emigrat și își desfășoară activitatea profesională în străinătate,
Banca Mondială: Poluarea din Brașov nu ține de ceea ce se întâmplă efectiv în oraș, ci de traficul rutier. „În
Marcel Heroiu, reprezentant al Băncii Mondiale, le-a prezentat, astăzi, consilierilor locali rezultatele studiilor pe care Banca Mondială le derulează în
Amenzi de 42.000 de lei aplicate de CRPC agenților economici din Piața Astra și Brintex. Produsele alimentare erau așezate în
Amenzi în valoare de 42.000 de lei au fost aplicate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) mai multor
Electrica reia activitatea centrelor de relații cu clienții începând din 2 iunie. Toată lumea va intra cu mască
SDEE Transilvania Sud a decis reluarea activității Centrelor și Ghișeelor de Relații cu Utilizatorii, începând cu data de 2 iunie
Doar 17 persoane mai sunt în carantină COVID – 19, la Brașov. În schimb, numărul autoizolaților a depășit 1.700
Centrele de carantină de la nivelul județului încep să se golească de la o zi la alta, ținând cont că
Construcția noii baze sportive din Zărnești a intrat în linie dreaptă. Investiția este de peste 18,6 milioane de lei
Proiectul tehnic al noului stadion din Zărnești a fost finalizat, Primăria începând să elibereze autorizațiile necesare pentru demararea lucrărilor. „La
CJ Brașov investește 1,8 milioane de lei pentru a intra în „era online” și a reduce birocrația
Consiliul Județean Brașov este primul consiliu județean din România care implementează un sistem informatic integrat privind digitalizarea administrativă. Astfel, în
Scad ratele la creditele în lei: BNR a redus dobânda de politică monetară la 1,75%
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de
Dezinfectanți, măști de protecție, dar și termometre pentru 63 de unități de învățământ din Brașov. De luni se redeschid și
Primăria a început azi distribuirea materialelor de dezinfecție și protecție împotriva răspândirii coronavirusului către unitățile de învățământ care urmează să
VIDEO Centrul Cultural Reduta Brașov sărbătorește 1 iunie online cu o proiecție în premieră
De Ziua Internațională a Copilului, petrece timpul alături de copilul tău! Împreună veți ajunge într-o lume magică a animației printr-o
BAC 2020 A fost emisă metodologia de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale. Mediile din anii de liceu,
În perioada 11-17 iunie, comisiile de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale din unităților de învățământ
VIDEO Trio-ul Dock In Absolute combină jazz progresiv, clasic și rock, la a VII-a ediție a Brașov Jazz and Blues
Braşov Jazz and Blues Festival este, fără îndoială, cel mai aşteptat festival muzical de la poalele Tâmpei. Ideea acestui eveniment a
DS Smith Zărnești donează echipamente esențiale și susține lupta împotriva Covid-19
Fabrica de hârtie DS Smith Zărnești vine în sprijinul comunității locale și se alătură luptei împotriva Covid-19. Astfel, 3.000 de