
Direcția de Sănătate Publică informează că astăzi, în județul Brașov, 125 de persoane sunt în carantină și 626 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu. Numărul autoizolaților s-a triplat practic în ultimele două zile, ținând cont că luni doar 200 de persoane erau autoizolate.
Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu”, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală și-au continuat misiunile, acționând integrat pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, precum și pentru asigurarea ordinii și siguranței publice. Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali au executat peste 450 de misiuni specifice.
În contextul trecerii la starea de alertă, prin care este interzisă în continuare formarea unor grupuri mai mari de trei persoane, echipaje ale Inspectoratului de Jandarmi Județean au aplicat și 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 lei, conform Legii 55/2020, art. 65, lit. j, respectiv pentru nerespectarea interdicțiilor de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise)
Jandarmii au mai aplicat 3 amenzi contravenționale în valoare de 1.800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, care sancționează faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.